Joi, 21 iulie, la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea a fost inaugurată cea mai nouă instalație de producție de polioli speciali din Europa. Aceasta crește capacitatea de producție de polioli la peste 187 000 de tone pe an, în urma unei investiții de 40 de milioane de euro, parte a unui proiect mai vast, de 101 milioane de euro.

chimcomplex ramnicu valcea

Această investiție produce un efect foarte important: aproape 9% din producția europeană de polioli va fi realizată la compania vâlceană, care urcă astfel pe locul al 6-lea pe lista producătorilor de pe continent.

Capacitatea sa de producţie anuală a noii instalații este echivalentă cu 3 500 de kilometri liniari de saltele flexibile cu dimensiunea de 2 metri pe 2. Puse cap la cap, acestea ar străbate Uniunea Europeană de la cel mai estic punct, oraşul Sulina din România, până în cel mai vestic, situat în Portugalia.

Poliolii produşi urmează să fie utilizaţi atât pentru piaţa locală, cât şi pentru export.

Victor Avram, CEO Chimcomplex, a declarat: „Instalaţia noastră este una dintre cele mai moderne din Europa şi din întreaga lume. 400 de specialişti au lucrat la acest proiect în diferite etape ale sale, le mulţumesc tuturor, ştiu că a fost un proiect greu.

Conceptul instalaţiei integrează producţia poliolilor, cu proiectarea, pe care o facem împreună cu clienţii, adaptând formula în funcţie de nevoile acestora, cu ingineria de produs, cu asistenţa tehnică pentru clienţi, şi chiar şi colectarea deşeurilor în vederea reciclării.

Aici vor fi produşi şi polioli speciali, cum ar fi biopoliolii 100% vegetali, din ulei de ricin, sau poliolii ignifugaţi, care vor fi folosiţi în spumele rigide pentru construcţii, utilizat de exemplu la renovarea saloanelor de spital. Prin implementarea acestei investiţii, vom putea obţine, pe lângă o structură de producţie mai modernă şi o creştere a produselor cu cerere şi valoare mare“.

Instalația reprezintă cea mai mare investiţie realizată cu capital autohton în România și se întinde pe o suprafaţă de 5,6 hectare, având o capacitate de 4 ori mai mare decât cea a fabricii de polioli speciali deja existente.

Chimcomplex exportă produse în peste 50 de ţări de pe 3 continente: Europa, Asia şi Africa. Principalele utilizări ale poliolilor produşi aici sunt spumele flexibile şi semiflexibile, spumele rigide, agenţii de etanşare, cernelurile, elastomerii şi adezivii. Cea mai mare parte a producţiei de polioli devine ulterior componente ale automobilelor, ale panourilor termoizolante sau piele ecologică, mobilier, saltele, izolaţii, etc.

Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi Oxo-Alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu două platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea. În 2021, cifra de afaceri a Chimcomplex a ajuns la suma de 2,244 de miliarde lei.

Lasă un răspuns