Luna ianuarie s-a încheiat cu înmatriculări de peste 12.000 de mașini noi, avans de 31% față de prima lună din 2022, iar mașinile electrice au depășit pragul de 1.000 de unități, arată datele APIA. Ce modele au mers cel mai bine pe piața unde SUV-urile au o cotă de 39%?

MasiniFoto: Vlad Ispas | Dreamstime.com

Dacia a avut aproape 40% din piață, iar pe locul doi a fost Renault (10% din piață), brand care nu a avut un an 2022 prea grozav. Top 5 a fost completat de Hyundai, Toyota și Volkswagen. Locurile 6-10 au fost ocupate de Skoda, Ford, Mercedes, BMW și Suzuki.

Dacia Logan a fost cel mai căutat model, cu 1.500 de unități, iar Duster și Sandero au trecut pragul de 1.000 de unități. Renault Clio și-a găsit 533 de clienți, iar electrica Dacia Spring a fost pe locul 5.

Top 10 a fost completat de Dacia Jogger, Renault Megane, Hyundai Tucson, Hyundai i30 și Toyota Corolla.

Cota mașinilor pe motorină a fost de 12%, în timp ce full-electricele au avut cam 9%. Dintre cele 1.069 de mașini electrice, aproape jumătate au fost Dacia, 146 au fost Volkswagen și 88 Tesla. În afară de Spring, cele mai vândute electrice au fost Volkswagen e-Up!, Renault Megane E-Tech, Tesla Model 3 și Tesla Model Y.

Sursa foto: Dreamstime.com



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns