Capitala Statelor Unite a ales o soluţie de iluminat public inteligent dezvoltată în orașul de sub Tâmpa pentru a gestiona inteligent cele 75.000 de corpuri de iluminat din oraș, într-un proiect de 309 milioane USD desfăsurat pe o durată de 15 ani.

Tehnologia dezvoltată de o companie din Brașov stă la baza iluminatului public inteligent în Washington, D.C.Foto: Flashnet
Flashnet, compania brașoveană pornită acum 17 ani ca un start-up local de tehnologie, a reușit să transforme zeci de orașe din Europa, Orientul Mijlociu, Asia și America de Nord. Chiar mai mult, compania brașoveană a plasat pe harta orașelor inteligente și orașe românești precum Bacău, Brașov, Iași sau Gheorgheni.
Fiind unul din liderii mondiali în domeniu, cu un ritm de creștere ce se va accelera în perioada următoare, compania plănuiește o serie de investiții în cercetare și dezvoltare. Centrul de inginerie de la Brașov urmează să se extindă, iar Flashnet este deja în căutarea unor noi colegi pasionați de tehnologie și dornici să aibă un impact real peste tot în lume.
Cel mai recent proiect Flashnet, realizat alături de ENGIE North America, este chiar în capitala Statelor Unite ale Americii. Până acum, iluminatul urban din Washington D.C. folosea clasicele lămpi de sodiu, mari consumatoare de energie și fără posibilitatea de a putea fi monitorizate și controlate de la distanță. Așadar, consiliul local a decis trecerea spre tehnologia…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro