Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a făcut duminică un apel la vigilenţă în contextul în care riscurile la adresa stabilităţii financiare au crescut, transmite Reuters.

Kristalina GeorgievaFoto: Olivier DOULIERY / AFP / Profimedia

Falimentul băncii americane Silicon Valley Bank (SVB), în data de 10 martie, a generat îngrijorări cu privire la soliditatea sectorului bancar din SUA şi Europa. Prima victimă europeană a acestei crize, banca elveţiană Credit Suisse, a fost preluată duminica trecută de rivala UBS, la o fracţiune din valoarea sa la bursă.

„Este clar că riscurile la adresa stabilităţii financiare au crescut”, a spus duminică Kristalina Georgieva cu prilejul China Development Forum, eveniment organizat la Beijing de guvernul chinez, relatează Agerpres.

„Decidenţii politici au luat măsuri decisive ca răspuns la riscurile care planează asupra stabilităţii financiare. Aceste măsuri au reuşit, într-o anumită măsură, să atenueze tensiunile de pe piaţă însă incertitudinea este ridicată şi de acea este nevoie să rămânem vigilenţi”, a adăugat Kristalina Georgieva.

În discursul său, directorul FMI şi-a reiterat punctul de vedere conform căruia 2023 va fi un nou an dificil, în condiţiile în care ritmul de creştere a economiei mondiale va coborî sub 3% din cauza efectelor pandemiei, războiului din Ucraina şi înăspririi politicii monetare. Chiar şi…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.