Americanii vor putea în sfârșit să primească o subvenție dacă își cumpără o mașină electrică produsă parțial în străinătate, potrivit condițiilor de acordare a marelui plan climatic (IRA) al lui Joe Biden publicate vineri, scrie AFP.

Masini electrice la incarcatFoto: Chernetskaya, Dreamstime.com

Aceste condiții de atribuire a subvenției de 7.500 de dolari pentru achiziționarea unui vehicul electric nou, erau așteptate în special în Japonia și în Europa, care nu au putut decât să se bucure de propunerile publicate de departamentul Trezoreriei.

Prevăzute inițial la începutul anului și care făceau obiectul unor îngrijorări profunde atât din partea Uniunii Europene (UE), cât și din partea aliaților asiatici ai Statelor Unite – în special Japonia și Coreea de Sud -, aceste propuneri au fost văzute ca un semn că administrația Biden a ținut cont de temerile exprimate de partenerii săi.

Totuși, în cadrul legii adoptate vara trecută, aceste subvenții erau destinate să accelereze conversia americanilor la vehicule electrice și să sprijine dezvoltarea unei industrii a vehiculelor electrice în țară, în special în ceea ce privește fabricarea bateriilor.

Planul, obținut cu greu în urma unor negocieri dure cu senatorul democrat de Virginia de Vest (est) Joe Manchin, care s-a opus inițial și a cărui voce a fost decisivă, prevedea ca o parte preponderentă a vehiculului și a bateriei să provină din America de…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns