ANAF de la Cluj-Napoca informa recent contribuabilii din zonă că va crește de la 16% la 70% impozitul pe veniturile a căror sumă nu a fost indentificată. HotNews.ro a scris despre acest aspect încă de anul trecut, de când a fost adoptată Legea 296/2023, ba chiar și când s-a aflat în varianta de proiect.

Tot în acea informare a Fiscului scrie că trecerea de la cota de impozit pe venit de 16% la cea de 70% se va face începând cu data de 1 iulie 2024 și se va aplica deciziilor de impunere emise de organele fiscale începând cu aceeași dată.

Așadar, dacă anumite persoane se află în acest moment în control, dar primesc decizia de impunere după acea dată, vor plăti 70%.

Astfel, dacă unele persoane au făcut averi din evaziune, este clar că acei bani nu pot fi justificați și identificați. Cum ANAF nu are dovezi că acei bani au fost obținuți altfel, ci doar niște suspiciuni, va merge pe logica: Nu te-am prins când ai făcut banii, dar îți iau acum 70%.

Prin urmare, persoana respectivă rămâne cu 30%. Specialiștii în fiscalitate cu care HotNews.ro a discutat spun că este vorba despre moralitate: Hoțul neprins e negustor cinstit! Cei care se află în control ar trebui să fie fericiți că rămân cu bani. Dacă au obținut sume mari, acel procent care le rămâne e consistent.

Problema este că nici ANAF nu poate în acele cazuri să dovedească faptul că banii respectivi au fost obținuți din evaziune. De aceea soluția a…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns