Patru restaurante din Cluj au fost închise, în urma unor controale efectuate, luni, de Protecția Consumatorilor. Este vorba de Baracca, Engels, Hanul Dacilos și Boema. Unul dintre acestea – Baraca – obținuse, în 2018, distincția de cel mai bun restaurant din România.

restaurante inchise cluj napoca

Redăm comunicatul emis de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Cluj:

„Azi, 24.02.2020, au fost verificați un număr de nouă operatori economici, la patru dintre ei dispunându-se măsura opririi temporare a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor aferente blocului alimentar și zona bar (Baracca – zona bar, Engels, din Piața Engels – bar și bloc alimentar subsol, Hanul Dacilor – bar, și restaurantul Boema – Iuliu Maniu – bar și bloc alimentar).

Sancțiunile aferente fiecărui operator economic sunt între 30.000 și 80.000 de lei. Unitățile vor fi redeschise pe măsura îndeplinirii măsurilor dispuse cu ocazia controalelor“.

Autoritatea a emis și o listă a neregulilor constatate la cele patru restaurante închise: „produse și preparate cu data limită de consum și data durabilității minimale depășite cu una până la 15 zile, produse depozitate necorespunzător sau la care a fost schimbată starea termică, produse fără elemente de identificare/caracterizare, lipsă informații alergeni și preparate care provin din produse decongelate“.

Cu doar câteva zile mai devreme, au apărut controverse după ce un alt restaurant clujean, Engles City Bistro, a fost închis de Protecția Consumatorilor, pentru o după-amiază. Detalii aici

Lasă un răspuns