Chiar dacă 91% dintre europeni au fost nevoiți să își anuleze rezervările pentru călătoriile programate pentru lunile aprilie și mai, aceștia au de gând să recupereze în a doua parte a anului. Astfel, 78% dintre europeni au de gând să călătorească în perioada iunie-decembrie 2020, conform unui studiu publicat joi de LuggageHero, o companie globală specializată în stocarea bagajelor.

concedii iunie-decembrie 2020

Conform studiului citat, aceste vești sunt bune pentru industria turismului din Europa, deoarece asta ar însemna un impact de doar 22% asupra turismului între lunile iunie-decembrie.

54% dintre europeni declară că deja aveau deplasări planificate pentru perioada iunie-decembrie, iar mai mult de două treimi dintre aceștia plănuiau să meargă alături de cel puţin încă o persoană.



44% afirmă că nu se vor orienta către altă destinaţie decât cea planificată deja. Totuşi,  35% dintre ei vor încerca să evite oraşele mari şi transportul public, îndreptându-se mai ales către parcuri naturale sau alte locuri mai izolate.

Aproape jumătate dintre respondenţi doresc în continuare să plece în afara ţării, în timp ce 47% iau în considerare să înlocuiască vacanţele internaţionale cu cele din țara natală, în 2020.

La polul opus, doar 6% dintre cei chestionaţi au afirmat că nu vor călători deloc în acest an.

Studiul LuggageHero a fost realizat în perioada 5 – 9 aprilie şi a avut la bază date colectate online, prin Google Forms, de la 2 200 de persoane din întreaga lume. Datele prezentate mai sus se referă strict la Europa.

 

Unde mai merg românii în concediu? Se pare că există pericol de faliment pentru 65% din hotelurile grecești.

 

Concurs cu premii în bani pe site-ul nostru. Află cum poți să câștigi!

 


Lasă un răspuns