Neregulile găsite în acest an de Protecția Consumatorilor în magazine Mega Image sunt multiple, după cum arată instituția într-un răspuns trimis la o solicitare a site-ului wall-street.ro. Sursa citată informează că, pe parcursul anului 2019, au fost depuse 175 de reclamații cu privire la Mega Image. Acestea au generat mai multe controale, care au dus…
Deși, după populație, Capitala reprezintă doar 10-15% din total, în București se află un sfert din totalul supermarketurilor și hipermarketurilor din România, iar situația stă la fel și în ceea ce privește vânzările anuale. Astfel, conform unor date analizate de zf.ro, cele 725 de supermaketuri și hipermarketuri din capitală au vânzări anuale de 3,5 miliarde…
Cu un consum de 106 litri pe cap de locuitor, România s-a situat în 2018 pe locul al zecelea în UE la consumul de apă îmbuteliată. Nivelul este ușor sub media Uniunii Europene, de 119 litri per capita, după cum arată datele Federației Europene a Apelor Îmbuteliate (EFBW), citate de zf.ro. Cel mai mare consum…
Penny deschide, la sfârșitul acestei luni, două noi magazine, astfel încât rețeaua ajunge, în România, la 246 de unități. Cele două unități se află în Sibiu și în Roman, județul Neamț. Penny Market Sibiu este al treilea magazin Penny Market din oraș și se află pe Strada Gușteriței, nr. 21. Magazinul are o echipa de…
Compania Abu Dhabi Airports a semnat o înțelegere cu South Development Group, vizând gestionarea și dezvoltarea de eroporturi în țara noastră. Sunt vizate un aeroport la București și cinci aeroporturi regionale din România. Operatorul aeroportuar Abu Dhabi Airports a semnat marţi un memorandum de înţelegere cu firma românească South Development Group SA pentru a analiza…
Mai multe firme care livrează mâncare au fost sancționate de Protecția Consumatorilor, din cauză că nu transportau alimentele în condiții adecvate. Redăm, mai jos, problemele descoperite la fiecare dintre firme. Food Panda – genți spălate aiurea, recipiente nesigilate În cazul Food Panda, s-a constatat că gențile cu care se realizează transportul mâncării sunt curățate…
Compania de livrări Fan Courier a primit o amendă în valoare de 52 325 de lei (echivalentul a 11 00 de euro), deoarece a pierdut datele personale a aproximativ 1 100 de persoane fizice, deşi avea obligaţia luării măsurilor de securitate adecvată a datelor cu caracter personal. Concret, compania a pierdut datele cu caracter personal:…
În ultima lună a lui 2019, Happycinema va deschide un cinematograf în complexul comercial Hello Shopping Park din Bacău. Conform wall-street.ro, Happycinema Bacău va avea o capacitate de 451 de locuri, în 4 săli 3D ultramoderne, dotate integral cu proiectoare laser. Prețurile biletelor vor fi accesibile pentru toate categoriile de vrâstă. Ele vor porni de…
Kaufland este cel mai valoros retailer alimentar din țară, cu un plus de 15% în ultimul an, conform Anuarului Ziarul Financiar 2019 – Top 100 cele mai valoroase companii din România. Grupul german Kaufland şi-a consolidat poziţia de lider al retailului autohton, după ce cifra de afaceri a companiei s-a apropiat de 11 miliarde de…
Târgul de carte Gaudeamus Radio România și-a decernat trofeele pe anul 2019. Iniţiat şi organizat de postul public de radiodifuziune, Gaudeamus s-a derulat între 20 şi 24 noiembrie, în premieră în Pavilionul B2 Romexpo. Ediţia 2019 s-a desfăşurat sub semnul aniversării a 30 de ani de la momentul istoric al Revoluţiei Române din Decembrie…