Primele zile din 2024 sunt ocupate cu crearea conturilor în Spațiul Privat Virtual (SPV) pentru a folosi e-Factura. Unii încă nu au reușit să se logheze: încă încearcă. Alții au observat, luni de exemplu, că unele module din e-Factura nu le-au mers pur și simplu. Bineînțeles, mai sunt și cazurile în care unele facturi apar…
Litigiile cu foștii șefi de companii publice, care ajung la curțile internaționale de arbitraj, bagă statul la cheltuieli prea mari, se arată într-un memorandum discutat joi de Guvern, semnat de Alina Gorghiu, ministrul Justiției, și Mircea Abrudean, secretar general al Guvernului. În document sunt amintite și litigii pierdute pe bandă rulantă de către Transelectrica, la…
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au început controale la furnizori de legume şi fructe şi până în prezent au fost date amenzi în valoare de 140.000 de lei. De asemenea, au fost oprite temporar de la comercializare două tone de fructe, până la remedierea deficienţelor de informare privind originea sau denumirea acestora, potrivit…
A început Black Friday 2023, ediția a 13-a, câteva companii au dat startul în octombrie, dar cea mai așteptată este campania de la eMAG care a promis reduceri medii de Black Friday de 35-40%, la 3 milioane de produse. Vezi LIVE TEXT pe HotNews.ro cele mai importante evenimente, oferte și reduceri de Black Friday 2023.…
Brian Chesky, CEO-ul platformei de rezervări online Airbnb, a dezvăluit că aceasta folosește inteligența artificială (A.I.) pentru a identifica în avans clienții care vor da probabil o petrecere în locuința rezervată, relatează Business Insider. Airbnb și BookingFoto: Dreamstime „Folosim tehnici de învățare automată (‘machine learning’) pentru a ne uita la ultimul miliard și jumătate de…
EGLD, criptomoneda românilor de la MultiversX (fost Elrond), a început luna septembrie 2023 cu preț sub 25 de dolari. Citește mai mult pe Hotnews.ro Sursa https://www.hotnews.ro
Compania americană Meta, care deţine reţelele sociale online Facebook şi Instagram, a început marţi blocarea accesului la ştiri pentru utilizatorii din Canada, informează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres. Silueta lui Mark ZuckerbergFoto: Peter Kovác, Dreamstime.com Într-un comunicat, firma condusă de Mark Zuckerberg precizează că a luat măsuri pentru aplicarea legii canadiene privind ştirile…
Programul de casare a autovehiculelor uzate – Rabla Local – a început luni, de la ora 10:00, iar persoanele fizice s-au putut înscrie pentru a primi 3.000 lei, în schimbul casării unui autovehicul vechi şi poluant. Au fost probleme cu aplicația și ritmul de înscriere a fost lent în prima oră. MasiniFoto: Shutterstock UPDATE Până…
Dacia testează Duster 3 la centrul tehnic de la Titu, producția în uzină va începe până la final de an, iar mașina va fi lansată în primele luni din 2024. Prima generație Duster a fost lansată în 2010, iar a doua, șapte ani mai târziu. SUV-ul reprezintă două treimi din producția totală de la Mioveni…
Elizabeth Holmes, condamnată la peste 11 ani de închisoare pentru fraudă la conducerea start-up-ului Theranos, a început marți executarea sentinței într-o închisoare din Texas, potrivit AFP. Elizabeth Holmes, fondatoare si CEO TheranosFoto: Nic Coury / AP / Profimedia Biroul Federal al Penitenciarelor (BOP) a confirmat pentru AFP că fosta antreprenoare a sosit la închisoarea federală…