Penny își propune ca, până în 2029, să aibă 600 de magazine pe piața românească, în prezent numărul acestora fiind de 307. Cea mai recentă inaugurare a avut loc în comuna Moara, din zona metropolitană a județului Suceava. Situat pe strada Universității, nr. 100A1B, noul magazin are o suprafață de 860 de metri pătrați. Parcarea…

Penny inaugurează două magazine, rețeaua urmând să ajungă, astfel, la un număr total de 286 de unități pe teritoriul României. Unul dintre cele două magazine se află în județul Caraș-Severin, iar celălalt în județul Giurgiu. Noul magazin Penny din Băile Herculane, județul Caraș Severin este situat pe Strada Trandafirilor, nr. 151, are o suprafață de…

Magazinele PENNY au un nou program de funcționare începând de ieri, valabil pentru toată țara. Potrivit reprezentanților companiei, modificările se referă la ora de închidere şi la prioritatea acordată persoanelor în vârstă. Astfel, de luni până sâmbătă, magazinele din rețeaua PENNY vor avea următorul program: București – Ilfov: 07:00 – 21:00; Restul țării: 07:30 –…