Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că masca de protecție redevine obligatorie în spitalele din România, în contextul în care se înregistrează din nou creșteri ale numărului cazurilor de Covid-19. Ministrul a declarat că folosirea măștilor în spitale redevine obligatorie pentru a preîntâmpina răspândirea infecțiilor nosocomiale. Purtarea măștii de protecție este inclusă în legislație…
Timp de o lună, între 23 octombrie și 23 noiembrie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a derulat controale pentru a verifica respectarea prevederilor legale referitoare la comercializarea măștilor. Rezultatele acestor controale sunt de-a dreptul șocante. Potrivit raportului emis de instituția sus-menționată, au fost controlaţi 599 operatori economici. La 396 dintre aceştia (reprezentând…
Compania de ride-sharing Bolt oferă curse gratuite tuturor celor care demonstrează printr-o fotografie pe Instagram că poartă masca atât în spaţiile închise, aşa cum recomandă Ministerul Sănătăţii, cât şi în cele deschise. “Purtarea măştilor de protecţie, care a devenit în multe ţări obligatorie, este una dintre cele mai importante măsuri pentru împiedicarea răspândirii bolii”,…
Grecia introduce o nouă regulă strictă pentru a preveni răspândirea COVID-19, iar cei care nu o respectă vor fi sancţionaţi cu amenzi usturătoare. Purtarea măştii de protecţie în magazine şi supermarket-uri este obligatorie în Grecia, începând de sâmbătă. Măsura a fost decisă ieri de guvernul de la Atena, care a promis toleranţă zero pentru…
Mall-urile din România s-au redeschis, însă clienții trebuie să respecte anumite reguli foarte stricte. Prima și cea mai importantă se referă la purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice închise, indiferent de activitatea care se desfășoară acolo. Acestea pot fi medicale, din bumbac sau orice alt material care acoperă perfect nasul și gura. …
Autorităţile au stabilit obligativitatea purtării măştii în spaţiile comerciale, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise, pe toată perioada stării de alertă, mai exact între 18 mai şi 16 iunie. Cine nu se supune legii riscă amenzi de până la 2.500 de lei. Amenda pentru lipsa…