ENGIE Romania lansează noua aplicație de mobilitate electrică e-XPLORE EV și vine sprijinul celor care ȋşi doresc să contribuie la decarbonizarea transportului și, implicit, la un viitor sustenabil. Aplicația oferă multiple beneficii persoanelor care doresc să se bucure de confort și flexibilitate în timp ce îşi reduc amprenta de carbon. Stație încărcareFoto: ENGIE e-XPLORE EV…

​Consiliul Concurenței a anunțat miercuri că declanșat două investigații privind posibile trucări ale licitațiilor organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA), prin Direcțiile de Drumuri și Poduri (DRDP) Constanța, Brașov, București și Timișoara pentru atribuirea contractelor de lucrări de întreținere a rețelei de drumuri naționale și autostrăzi aflate în administrarea acestor…

Germania a presat și, după un lobby puternic, a reușit să obțină ce a dorit: și după 2035 vor putea fi vândute mașini cu motor termic în Europa, dar să fie propulsate de carburanți sintetici. De ce Germania a fost așa de insistentă? Ce sunt acești „e-fuels”? De ce vor rămâne o nișă, deși se…

Cea mai nouă companie aeriană românească, AirConnect, ȋncepe operarea de zboruri regulate, din 27 martie. Acestea vor fi atât interne, din București, către Baia Mare, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș, dar și externe, din București și Cluj, către Budapesta. Aeronava ATR 72-600Foto: AirConnect Din luna iunie, vor fi operate noi rute, estivale, ȋn țară și…

Start-up-ul californian OpenAI, care la sfârșitul anului 2022 a lansat interfața de mare succes ChatGPT, capabilă să genereze tot felul de texte la comandă, a prezentat marți GPT-4, o nouă versiune a tehnologiei de inteligență artificială generativă care operează popularul chatbot, potrivit AFP. ChatGPT-openAIFoto: Dreamstime „GPT-4 este un model multimedia excelent, nu la fel de…

Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a anunțat miercuri că deschide o nouă anchetă specială privind un nou accident mortal produs recent în California, în care a fost implicată o Tesla Model S din 2014 și în care s-a suspectat utilizarea unui sistem avansat de asistență a șoferului, potrivit Reuters. Elon Musk la…

​Foxconn, cel mai mare producător mondial de electronice, își va continua expansiunea în India și vrea să construiască o fabrică de 700 milioane dolari, unitate ce ar putea duce la crearea a 100.000 de locuri de muncă. Ar urma să producă pentru Apple, ca parte a strategiei companiei de a găsi alte țări de producție…

​Meta (Facebook) se pregătește să anunțe o nouă rundă de disponibilizări, după ce la final de 2022 a comunicat faptul că efectivele vor fi reduse cu 11.000 de oameni, ceea ce înseamnă 13% dintre angajați. Facebook – MetaFoto: Inkdropcreative1, Dreamstime.com Acum, publicația Financial Times scrie că Meta Platforms a amânat definitivarea bugetelor diverselor divizii, pentru…