Rata anuală a inflaţiei în zona euro a revenit pe creştere în luna aprilie, după cinci luni de scădere consecutivă, însă inflaţia de bază (core) a scăzut în mod surprinzător, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Inflatie in zona euroFoto: ANP / ddp USA / Profimedia Potrivit unei estimări preliminare publicate marţi de Eurostat, rata…
Raportul Băncii Mondiale încă este secret, deși autoritățile ar fi trebuit să dea dovadă de transparență și să-l prezinte public. Propunerile fiscale vizează lucruri despre care știm cu toții: adică eliminarea specialilor din fiscalitate, dar și o ciudățenie: impozit progresiv pe muncă. Banca MondialaFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia De precizat că mai bine…
Scutirea de impozitul de 10% pe veniturile salariale, acordată unor angajați din sectorul IT, și-a dovedit utilitatea, dar autoritățile române vor trebui să facă o evaluare până în 2026 și să vadă „ce anume va continua dincolo de această dată”, a declarat, vineri, pentru StartupCafe.ro, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja (PNL). Citește mai…
Președintele Joe Biden a participat joi la o întâlnire la Casa Albă cu directorii executivi ai unor companii de top din domeniul inteligenței artificiale, printre care Google și Microsoft de la Alphabet Inc., pentru a discuta despre riscuri și măsuri de protecție, în contextul în care tehnologia atrage atenția guvernelor și a legiuitorilor la nivel…
Apple a depășit substanțial așteptările pieței, cu venituri de aproape 95 de miliarde de dolari în perioada ianuarie-martie, din care compania californiană a obținut un profit net de 24 de miliarde de dolari, pe fondul încetinirii economiei mondiale, potrivit AFP. Apple StoreFoto: Norman Chan, Dreamstime.com În 2022, în aceeași perioadă, grupul realizase o cifră de…
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a pregătit o propunere de Ordin prin care sunt stabilite o serie de reguli pentru cei care vând și cei care oferă servicii prin intermediul platformelor online. Citește mai mult pe Hotnews.ro Sursa https://www.hotnews.ro
Banca Mondială propune eliminarea cotelor reduse de TVA și pare că laudă majorarea de la 1 ianuarie la băuturile cu zahăr, la 19%, și la 9% (de la 5%) în Horeca, conform raportului obținut de HotNews.ro. TaxareFoto: Virojt Changyencham | Dreamstime.com Instituția internațională propune să mergem mai departe. „Un sistem TVA ideal va elimina majoritatea,…
Omul supranumit „the Godfather of AI” și-a dat demisia de la Google și avertizează că sistemele de inteligență artificială pot deveni periculoase dacă ajung în mâinile unor oameni cu intenții rele. El spune că regretă că a lucrat la o parte dintre aceste lucruri și că îl sperie unele dezvoltări legate de chatboți. Pare mult…
Angajații ANAF și Ministerului Finanțelor vor picheta sediile celor două instituții, potrivit unui anunț al SindFisc. Acțiunile vor începe de joi. Potrivit sursei citate “cârpeala sacului bugetar nu poate fi acceptată de finanțiști și generează proteste de stradă”. Sediu ANAFFoto: Hotnews / Florin Barbuta Ce anume spun sindicaliștii Revendicările angajaților sunt cu privire la următoarele…
Statul își păstrează tot impozitul pe venit (cei 10%) pe care îl plătești ca salariat, dacă nu depui o declarație prin care o parte din bani, până la 3,5%, pot fi redirecționați către ONG-uriprin Declarația 230. Declaratia 230Foto: Hotnews Deși mulți sunt nemulțumiți de cum gestionează statul banii, totuși nu depun acel formular, în condițiile…