ANAF, Foto: Hotnews / Florin Barbuta Persoanele care vând și cumpără clădiri și terenuri (inclusiv locuințe) vor trebui să ia de la ANAF un certificat de atestare fiscală, conform unui proiect de modificare a Codului de procedură fiscală pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor. În cazul în care în certificatul de atestare fiscală emis pe…
Poliția, Foto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Polițiștii au făcut percheziții în Constanța la locuințele și birourile unei persoane, fiind cercetată pentru infracțiuni de evaziune fiscală. Asta se întâmpla pe 23 mai 2024, conform unui document transmis de Inspectoratul General al Poliției Române la solicitarea HotNews.ro. S-a stabilit că aceasta ar fi înființat 4 societăți comerciale, pe…
Comisia Europeană a aprobat, luni, planurile României de a acorda transportatorului aerian naţional deţinut de stat, TAROM, un ajutor de restructurare în valoare de până la 95,3 milioane euro (473,69 milioane lei), în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, informează Agerpres. „Ajutorul de restructurare acordat de România care a fost aprobat astăzi (luni, n.r.)…
Compania suedeză Volvo, deținută de chinezi, construiește o fabrică de mașini electrice în Slovacia, cu ajutor de stat de 267 de milioane de euro acordat de autoritățile de la Bratislava, iar luni Comisia Europeană a dat undă verde acestui sprijin, ca fiind în acord cu legislația europeană a ajutoarelor de stat. Citește mai departe și…
Aeronava Tarom, Foto: Tarom Executivul a adoptat, joi, o hotărâre pentru aprobarea unui ajutor de stat individual de restructurare pentru Societatea „Compania naţională de transporturi aeriene române – TAROM – S.A. şi pentru alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului…
ANAF, Foto: © Peter Williams | Dreamstime.com ANAF Brașov a vândut, în luna mai 2024, 35 de vagoane aparținând CFR Marfă, recuperând 675.077 lei în 3 licitații. Reamintim că anul trecut a reușit 1.517 vagoane, pentru care a obținut 22,9 milioane lei. CFR Marfă avea la finalul lunii martie 2024, datorii de peste 2,2 miliarde…
O idee bună este să economisești, mai ales în această perioadă: acum fiind disponibile titlurile de stat Tezaur (până pe 7 iunie) și depozitele bancare. Având în vedere că reprezentanții Statului, inclusiv ministrul de Finanțe Marcel Boloș, au anunțat că de anul viitor urmează noi măsuri fiscale, respectiv creșterea taxelor și impozitelor după alegeri, este…
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre pentru aprobarea unui ajutor de stat individual de restructurare pentru Societatea „Compania naţională de transporturi aeriene române – TAROM – S.A. şi pentru alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.…
Ministerul Finanțelor a calculat un impact bugetar al noilor măsuri ce urmează a fi adoptate joi de Guvern, fiind vorba, printre altele, de vouchere de vacanță de 1.600 lei pentru bugetarii cu un anumit nivel salarial, creșterea numărului funcțiilor de conducere, creșteri salariale la companiile de Stat și altele. Bani-bancnote-leiFoto: Hotnews Conform datelor instituției, măsurile…
Anul 2025 a fost declarat drept „Anul Centenar al Patriarhiei Române”, arată o lege promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul oficial. Bani-bancnote-leiFoto: Hotnews Cu prilejul sărbătoririi „Anului Centenar al Patriarhiei Române”, Biserica Ortodoxă Română organizează activități și evenimente prin care să omagieze memoria tuturor acelora care s-au ostenit pentru recunoașterea oficială a…