Asociația Română a Băncilor a primit o solicitare de la deputatul USR Adrian Prisnel să ridice pragul pentru plățile contactless de la 100 de lei, cât este în prezent, până la suma de 500 de lei.

carduri de credit romania

Astfel – consideră inițiatorul cererii – ar scădea riscul de contagiune cu coronavirus din cauza folosirii POS-urilor, deoarece cumpărătorul nu ar mai trebui să dea cardul altcuiva sau să îl introducă în aparat.

Deputatul a declarat: „În opinia mea, riscul de contagiune datorat folosirii terminalelor POS este în acest moment un cost social mult mai mare decât cel de fraudă a tranzacțiilor, mai ales că ne putem proteja destul de ușor asupra acestui risc cu coperți anti NFC/RFID”, a declarat Prisnel.

În cererea sa, el a adus o serie de argumente: „Intuitiv, tranzacțiile cu numerar sunt mai riscante din punctul de vedere al contagiunii: nu știi la cine a fost bancnota pe care o ai în buzunar, în ce teanc de bani a fost plasată de comerciant, ce alte bancnote s-au atins de ea acolo până a ajuns la tine. Nu am văzut un studiu științific care să măsoare acest risc, nu cred că a fost timp pentru asta, dar personal o să încerc să evit pe cât pot tranzacțiile cu numerar. Cardul rămâne în posesia ta tot timpul și e greu de contaminat. Avem însă și aici cu toții un loc unde ne intersectăm: contactul fizic cu POS ul, atunci când suntem nevoiți să introducem codul PIN pentru autorizarea tranzacției“.

Conform datelor oficiale, în ultima lună a anului trecut anul trecut în România au fost operate 215 milioane de tranzacții cu cardul, valoarea medie a unei tranzacții fiind de aproximativ 120 de lei.

 

Ești mulțumit de relația cu banca ta? Poți lăsa un comentariu AICI 

 

Concurs cu premii în bani pe site-ul nostru. Află cum poți să câștigi!

Lasă un răspuns