Guvernul italian a anunțat că le va acorda o subvenție celor care își cumpără o bicicletă sau un scuter electric nou, precum și celor care se abonează la un serviciu de bike sharing sau scooter sharing. Subvenția va avea o valoare de 70% din prețul de cost, suma maximă de care va beneficia o persoană fiind însă plafonată la 500 de euro.

subventie biciclete italia

Paola De Micheli, ministrul italian al Transporturilor, a anunţat că măsura va fi inclusă în viitorul pachet de stimulare a economiei, care va avea o valoare totală de 55 miliarde de euro. Decretul urmează să fie aprobat în această săptămână.



Există însă o limitare: subvenţia acordată de guvern va fi limitată la rezidenţii oraşelor cu populație de peste 50 000 de locuitori. Ea este destinată să sprijine mobilitatea verde a Italiei în perioada de după eliminarea măsurilor de izolare.

Ministrul Paola De Micheli a arătat că, din cauza cerinţelor privind respectarea distanţei sociale, se va reduce numărul celor care vor putea să utilizeze autobuzele şi trenurile. Asta îi va forța să ia în considerare modalităţi alternative pentru a face naveta, precum bicicleta.

 

Concurs cu premii în bani pe site-ul nostru. Află cum poți să câștigi!



Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.