Cei trei angajați ai unei firme de pază din Timișoara care au omorât un tânăr de 26 de ani ce furase dintr-un magazin în luna februarie au fost arestați preventiv. Ei sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de omor.

profi timisoara crima agenti paza

La finalul anchetei, procurorii vor stabili care dintre cei trei l-a înjunghiat pe tânăr și care a fost gradul de participare al fiecăruia.

Ei au fost deja audiați în această săptămână iar, în prealabil, polițiștii le-au percheziționat locuințele din Timișoara, Giroc și Covaci.

 

Cum s-a ajuns de la un furt din magazin la o crimă comisă cu sălbăticie

Crima a avut loc pe data de 5 februarie, în apropierea Gării de Nord din Timișoara. Tânărul ucis, un om fără adăpost în vârstă de 26 de ani, a furat mai multe produse dintr-un supermarket Profi, aflat pe strada Iancu Văcărescu, la numerele 24-26. Un angajat al magazinului a sunat la firma de pază cu care supermarketul are contract. Până la sosirea agenților de pază, tânărul plecase însă din magazin.

Ulterior, a fost găsit de cei trei agenți ai firmei pe splaiul Tudor Vladimirescu, în apropierea intersecției cu bulevardul Dragalina. Cei trei l-au atacat, iar unul dintre ei l-a înjunghiat în artera femurală. Din cauza pierderii masive de sânge, nu a mai reușit să ajungă decât până în apropierea bulevardului, unde a căzut fără suflare.

 

Cumpărături cu un bărbat mort în magazin – Scene șocante, într-un supermarket din Brazilia

Kaufland, obligat să plătească daune de 25 000 de lei – Ce a pățit o femeie din Oradea, în supermarket 

 

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.