Apple a renunțat foarte recent la proiectul de a construi o mașină electrică premium, proiect la care au lucrat câteva mii de oameni din 2014 până în prezent și multe schimbări de plan au fost aplicate pe parcurs. Dar de ce nu a reușit un gigant precum Apple să intre în rândul constructorilor auto? Cât…

Nicolai Tangen, Foto: Jeff Gilbert / Shutterstock Editorial / Profimedia Images Europenii sunt mai puțin ambițioși decât americanii și nu muncesc la fel de mult ca ei, afirmă Nicolai Tangen, CEO-ul fondului suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare fond de investiții din lume, relatează Business Insider. „Există o mentalitate în privința acceptării greșelilor…

Direcția generală antifraudă fiscală (DGAF) a început controale la firmele care fac inspecția tehnică periodică (ITP) a mașinilor. “În cazul contribuabililor care efectuează ITP pentru autovehicule au fost identificate neconcordanțe semnificative între prestațiile efectuate și veniturile impozabile declarate. Astfel, la cei 600 de contribuabili selectați într-o primă fază la nivel național, inspectorii DGAF au identificat…

Mașini electrice, Foto: © Virojt Changyencham | Dreamstime.com Stefan Hartung, directorul general al grupului german de inginerie Bosch, important furnizor pentru sectorul auto, crede că va fi nevoie de vehicule echipate cu motoare pe combustie timp de cel puţin 35 de ani, până când ar putea fi finalizată electrificarea transportului rutier, scrie DPA. În cele…

Supermarket Spar, Foto: Manfred Segerer / Imago Stock and Photo / Profimedia Images Guvernul Ungariei intenționează să deschidă o acțiune în instanță împotriva lanțului austriac de supermarketuri Spar pentru „defăimare”, a anunțat marți la o conferință de presă șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, citat de Reuters. „Vor fi deschise procedurile în instanță împotriva…

Bancnote românești, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Retaileri mai mici care se aprovizionează din magazinele de tip Cash&Carry ne-au semnalat o problemă, spune Feliciu Paraschiv, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR). „Omul nu a mai primit factura, ci un aviz. A zis: «Domnule, mie îmi trebuie factura». Pe aviz…

Elon Musk, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia Miliardarul sud-african Elon Musk a ironizat vineri Microsoft după ce gigantul tech american a întâmpinat probleme tehnice care au afectat aeroporturi și companii aeriene din întreaga lume, inclusiv România, relatează Business Insider. „Este un sistem global SITA care depinde de Microsoft Cloud, iar…

Restaurant Grecia, Foto: Ellen Rooney / robertharding / Profimedia Images Restaurantele din unele staţiuni turistice din Turcia sunt pe jumătate goale în plin sezon estival, deoarece mulţi localnici au descoperit că este mai ieftin să îţi faci vacanţa în ţara vecină Grecia decât să mânânci în una dintre faimoasele staţiuni turistice turceşti, transmite agenția Bloomberg,…

Dacia Sandero (Foto: Vlad Barza, Hotnews) Dacia Sandero a fost cea mai vândută mașină nouă în Europa în primele șase luni, cu cifre peste Volkswagen Golf și Renault Clio. Datele JATO din 28 de țări arată că Volkswagen și Toyota au fost mărcile cu cele mai mari vânzări, iar pe trei a fost BMW. Își…