Premierul Ludovic Orban a declarat că redeschiderea restaurantelor va avea loc atunci când va exista „un context epidemiologic măcar sensibil îmbunătățit“. El a anunțat că, foarte probabil, deschiderea restaurantelor va avea loc în două etape: mai întâi cele aferente hotelurilor, apoi celelalte. Primul-ministru a spus că aproximativ 85% dintre patronii HoReCa respectă măsurile legale, în…

Vineri, 7 august, este inaugurată prima franciză din Craiova a grupului Cereal Crunch, după o investiție de 40 000 de euro. Meniul noului magazin oferă peste 100 de tipuri de cereale din toată lumea, dar şi locale, alături de 16 tipuri de lapte şi peste 20 de toppinguri. Până acum, Cereal Crunch avea deschise două…

Începând din această lună, Auchan își încurajează clienții să contribuie activ la reducerea risipei alimentare și la protejarea mediului înconjurător prin implicarea în proiectul „Zero Risipă”. Prin integrarea unei soluții IT inteligente, se permite identificarea automată a alimentelor care se apropie de termenul limită de valabilitate și care sunt în perfectă stare de consum conform…

Agenția Națională pentru Aviația Civilă din Italia (ENAC) a amenințat compania irlandeză Ryanair cu suspendarea autorizației de zbor în țară din cauza nerespectării măsurilor impuse pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. În aprilie, Ryanair transmitea că că avioanele companiei nu vor zbura dacă va fi obligată să lase libere locurile din mijloc pentru a respecta regulile ”idioate”…

Pentru prima dată, turiștii care intră în Grecia vor trebui să plătească în curând o suprataxă de 20 de euro pentru serviciile de sănătate oferite în timpul șederii lor în țară.   Până acum, turiștii care veneau în Grecia nu plăteau nimic pentru serviciile medicale, indiferent de locul de unde proveneau, cu excepția spitalizărilor. De-a…

Românii cheltuie anual miliarde de lei pe produse cosmetice şi de îngrijire personală. Cu o mască de protecție pe față e aproape imposibil să folosești acum rujul, fondul de ten sau pudra.   În plus, din cauza coronavirusului, a devenit neplăcut să testezi cosmetice după ce au fost folosite de altcineva. Și totuși, românii și-au…