Şeful ANAF, Lucian Heiuş, a declarat duminică la Digi 24, despre cei care câştigă bani din reţelele sociale, că sunt multe milioane de lei pe care ANAF le-a luat anul trecut de la cei care nu au declarat aceste venituri, el precizând că în luna mai, când se depune declaraţia unică, toate aceste persoane trebuie…
Şeful ANAF, Lucian Heiuş, a anunţat duminică, la Digi24, că în maximum două săptămâni va putea spune dacă în cazul OMV-ului datorează sau nu contribuţia de solidaritate către statul român. El a susținut că pentru ANAF toate companiile sunt egale şi că Fiscul va face verificări foarte stricte şi foarte amănunţite cu specialiştii pe care…
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în noiembrie 2022, de 1.280.003, iar circa 64% dintre acestea erau în administraţia publică centrală, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor și consultate de Agerpres. Aprobare la ghiseuFoto: DreamsTime Din totalul celor 818.217 de angajaţi din administraţia publică centrală, 602.622 lucrau în instituţii finanţate…
Un număr de 24 de miliarde de combinaţii de nume de utilizator şi parole circulau, în 2021, pe pieţele infracţionale online, în creştere cu 65% faţă de cifrele din 2020, însă cu toate acestea mulţi utilizatori de Internet continuă să le facă viaţa mai uşoară infractorilor cibernetici, prin alegerea unor parole simple, reiese dintr-un raport…
Producătorul de panificație Vel Pitar, cel mai mare producător de pâine din România, controlat de fondul de investiții Broadhurst Investments, a fost vândut grupului mexican Bimbo, unul dintre cele mai mari din lume pe această nișă, au transmis pentru Profit.ro surse apropiate tranzacției. Rafturi cu pâine ambalatăFoto: DreamsTime / Alexander Shapovalov Potrivit surselor Profit.ro, tranzacția…
Tesla a scăzut prețurile cu până la 20%, inclusiv în România, SUV-ul compact Model Y fiind automobilul cu cea mai mare ieftinire. Mișcarea aceasta a Tesla are explicații și context, cu adânci urme de manipulare și dispreț față de clienți. Tesla Model 3Foto: Tesla Motors Faptul că prețurile au scăzut chiar și cu aproximativ 10.000…
Mercedes-Benz 600 foarte rare – două unități – au intrat în galeria auto Țiriac Collection. Una dintre mașini este versiune Pullman, cu șase portiere și șase locuri, iar cealaltă are o caroserie clasică de sedan, cu patru portiere și patru locuri. Proprietarul anterior al celor automobile a dorit ca aceste mașini să stea mereu împreună,…
Un proces împotriva lui Elon Musk, acuzat de investitori că a scris un tweet fraudulos, urmează să se deschidă marți la San Francisco, după ce un judecător a respins vineri o cerere a avocaților șefului Tesla de a transfera cazul în afara Californiei, potrivit AFP. Elon MuskFoto: Carina Johansen / AFP / Profimedia Cazul datează…
Dacia a anunțat lansarea versiunii „Extreme” a mașinii electrice Spring care va dispune de un motor de 65 CP/48 kW, cu aproape 50% mai puternic decât versiunea „Essential”. Autonomia promisă în ciclu mixt este 220 km, iar prețul pornește de la 22.450 euro, înainte de aplicarea subvențiilor Rabla Plus. Dacia SpringFoto: Dacia Spring Extreme va…
În 2022 piața mașinilor noi a crescut cu 7%, iar anul a fost primul în care s-au vândut peste 10.000 de mașini electrice în țară. Logan a fost cel mai vândut model auto, Hyundai Tucson a fost cel mai căutat model al unei mărci străine, iar Spring a fost numărul unu la mașini electrice, arată…