Icoanele și frescele bazilicii Sfânta Sofia din Istanbul vor rămâne la locurile lor, dar vor fi acoperite cu un sistem de perdele și lasere, atunci când musulmanii se vor ruga acolo.   În restul timpului, vor fi descoperite și vor putea fi văzute de vizitatori. Precizările au fost făcute de purtătorul de cuvânt al partidului…

Mai mulţi clienţi ai Raiffeisen Bank acuză că s-au trezit cu fondurile blocate, indiferent că au încercat să scoată bani de la bancomat sau că au încercat să plătească online sau cu cardul. Banca spune că „sumele vor fi returnate în cel mai scurt timp”.   Raiffeisen Bank transmite că, în acest moment, tranzacţiile cu…

Anul trecut, aproximativ 33 000 de români au vizitat insula Creta, conform declarației guvernatorului insulei, Stavros Arnaoutakis, într-o conferință de presă organizată de tour-operatorul Paralela 45, în colaborare cu Organizaţia Naţională de Turism din Grecia (EOT). În ciuda pandemiei și a tuturor măsurilor restrictive provocate de această, el speră, pentru acest an, la un număr…

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat că începând cu data de 24 iulie 2020 se simplifică procedura de înscriere în cadrul programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus.   Dosarele de acceptare depuse de către persoanele juridice şi dosarele de validare ale producătorilor/dealerilor auto se vor transmite la AFM doar prin intermediul poştei electronice. În…

Deschiderea Colosseum Mall, planificată inițial pentru sfârșitul acestui an, este reprogramată pentru 2021, sub impactul pandemiei Covid-19. Colosseum Mall, o investiție de 30 milioane de euro, face parte din strategia de dezvoltare a centrului comercial existent, care este prezent pe piața locală de aproape 9 ani. Procesul de închiriere al Colosseum Mall este avansat, cu…

Austria va interzice începând de joi, 16 iulie, cursele aeriene regulate directe din zece state, printre care România şi toate ţările din Balcanii de Vest. Conform unui ordin al ministrului sănătăţii, s-a actualizat lista ţărilor considerate cu risc de SARS-CoV-2, care cuprinde acum 18 state. Pe listă au fost adăugate zece ţări: Bulgaria, România, Republica…

Începând din 2021, Johnnie Walker, cel mai vândut scotch whisky din lume, va fi disponibil în ambalaje de hârtie, conform unui anunț făcut de producătorul Diageo Plc. Noul ambalaj, dezvoltat în cadrul eforturilor de a rezolva problema deșeurilor din plastic, va fi produs din celuloză care îndeplineşte standardele din industria alimentară şi este complet reciclabil.…

Începând din această săptămână, clienții Iulius Town Timișoara beneficiază de două ore de parcare gratuită în intervalul orar 07:00-20:00, spre deosebire de o singură oră, cum se întâmpla până acum. După aceste prime două ore, tariful pentru parcare rămâne la 3 lei pentru o oră. De asemenea, în intervalul 20:00-07:00, parcarea este gratuită pentru toți…

În stațiunea Sovata a fost demarată procedura de licitație pentru proiectarea și execuția amenajării unui spațiu de agrement multifuncțional în jurul cinematografului Doina. Este a doua mare investiție realizată în stațiune cu bani europeni, după ce, din aceleași surse, a fost reamenajat întregul spațiu din jurul Lacului Ursu. Zona de agrement se va întinde pe…