Un fost şef de la Protecţia Consumatorilor trage un semnal de alarmă în privinţa calităţii îndoielnice a unora dintre loturile de măşti ajunse în ultima vreme în România.   Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa și fost șef al ANPC, avertizează că multe măşti aflate în vânzare nu protejează împotriva coronavirusului şi…

Viena va înmâna vouchere în valoare de 50 de euro fiecărei familii din capitala Austriei, pentru a încuraja cheltuielile în restaurantele şi cafenelele locale care se vor redeschide de pe 15 mai.     Potrivit primarului Michael Ludwig, măsura va costa aproape 40 de milioane de euro. Locuitorii din Viena vor primi voucherul prin poştă.…

Twitter și-a anunțat angajații care preferă să lucreze de la distanță că pot face acest lucru la nesfârșit. Este vorba de acei angajaţi ale căror îndatoriri pot fi realizate de la distanţă, nu şi de cei a căror prezenţă fizică este necesară pentru diverse sarcini, precum întreţinerea serverelor. Lucrul de acasă al angajaţilor scuteşte compania…

Avocatul francez Nicolas Hervieu, specializat în drept public, drept european și drepturile omului, atrage atenția asupra faptului că francezii pot primi amenzi consistente, în cazul în care nu respectă măsurile de prevenție impuse printr-un decret adoptat la nivel național. Într-o postare publicată pe o rețea de socializare, avocatul își avertizează concetățenii: „O remarcă referitoare la…

Prin intermediul unui parteneriat cu Poșta Română, magazinul online Auchan.ro va oferi clienților din întreaga țară o nouă opțiune de livrare a comenzilor. Auchan integrează astfel serviciul StaiAcasă Plus, soluţia de livrare door-to-door dedicată distribuţiei rapide oferită de C.N. Poşta Română S.A. În prima etapă, serviciul va fi disponibil în municipiul Suceava şi localităţile limitrofe,…