Pret a Manger, un lanț britanic de cafele și sandvișuri, încearcă să supraviețuiască pandemiei printr-o soluție originală: introduce un sistem de abonament pentru băuturi. Astfel, începând de pe 8 decembrie, clienţii care se abonează vor beneficia de cinci băuturi pe zi preparate de un barista (cafea, ceai, ciocolată caldă, smoothie sau frape), plătind 20 de…

În august 2020, numărul locuințelor și al terenurilor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, a fost cu 653 mai mare decât în aceeași lună din 2019, conform datelor anunțate astăzi de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). În schimb, față de luna anterioară, iulie 2020, numărul tranzacțiilor imobiliare a…

Decathlon a inaugurat, în această săptămână, primul său magazin din Brăila, în cadrul Brăila Mall. Noul magazin are o suprafață totală de 2 313 metri pătrați şi pune la dispoziţia clienţilor 5 000 de articole şi echipamente, destinate practicării a peste 60 de sporturi, dintre care amintim: fitness, fotbal, handbal, baschet, alergare, tenis de câmp…

Transportul aerian de marfă a devenit o rară gură de oxigen pentru companiile aeriene, în contextul crizei provocate de pandemia de coronavirus.   Blocarea la sol a avioanelor pentru transportul de pasageri într-un moment în care există o cerere crescută pentru o gamă largă de produse, de la echipamente medicale, până la telefoane iPhone, a…

Mişcarea de protecţia consumatorilor – InfoCons lansează linia roşie de urgenţă ”Ia atitudine!”, dedicată consumatorilor care constată că nu sunt îndeplinite normele ce trebuie respectate de către operatorii economici odată cu redeschiderea unor unităţi la interior începând cu 1 septembrie şi pune la dispoziţia acestora numărul 021-9615, cu tarif normal.   Potrivit sursei citate, numărul…

Pe site-ul magazinului Jysk din Chișinău, clienții sunt invitați să specifice dacă sunt Om sau Femeie. Conform informațiilor oferite de portalul alephnews.ro, un alt magazin își face reclamă cu următorul mesaj, cel puțin la fel de disfriminatoriu: „Îți va face plăcere să aduni, după el, prosoapele colorate și pufoase de la noi“. Dacă nu a…

Comisia Europeană a anunţat, astăzi, aprobarea unei investiţii în valoare de 875,5 milioane euro de la Fondul de Coeziune pentru construirea primei faze a autostrăzii Sibiu-Piteşti. Într-un comunicat de presă al Comisiei, se arată că Sibiu-Pitești va fi prima autostradă care va traversa Munţii Carpaţi, permiţând o mai bună conectivitate în România de-a lungul coridorului…

Uzinele Dacia de la Mioveni vor începe, pentru prima dată pe parcursul acestui an, să producă și sâmbăta, trecând la programul de șase zile pe săptămână. Cererea pe piața europeană este în creștere, după lunile grele din primăvară, astfel că uzinele din județul din Argeș de așteaptă la o creștere consistentă a vânzărilor. Compania dorește…

La sfârșitul lunii august, retailerul de încălțăminte CCC România a inaugurat un nou magazin în Oradea, al patrulea din orașul de pe Crișul Repede. Acesta e amplasat respectiv în cadrul retail park-ului NEST Oradea, situat pe Calea Borșului. Celelalte trei magazine din oraș se află în centrele comerciale Lotus, Auchan și Prima Shops. Joanna Jozwiak,…