OTP Bank este acuzată de o asociație de protecție a consumatorilor că a aplicat greșit prevederile Ordonanței de suspendare a ratelor, ajungând să perceapă dobândă la dobândă. Banca recunoaște, însă susține că ar fi procedat așa din cauza dificultăților de a interpreta legislația. Concret, Asociația de protecție a consumatorilor Credere susține: „Chiar dacă majoritatea băncilor…
Dedeman, compania românească lider național în sectorul materialelor de construcții și al amenajărilor interioare, a început lucrările de construcție pentru un nou magazin. Acesta urmează să fie deschis la Călărași. Se estimează că deschiderea noului magazin este echivalentă cu apariția a 130 de noi locuri de muncă în zonă. Lucrările de construcție sunt în curs…
Niciunul dintre membrii Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) nu și-a propus să mărească tarifele pentru serviciile turistice oferite în acest sezon, a declarat prim-vicepreședintele executiv al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoș Răducan, în cadrul unei videoconferințe organizată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). “În serviciile turistice, la…
Bolt a lansat serviciul de livrare mâncare Bolt Food. Momentan, acesta este disponibil doar în București. Toate livrările Bolt Food sunt fără contact. Pentru a comanda mâncare, utilizatorul trebuie să descarce aplicația Bolt Food din App Store sau Google Play, unde poate vedea restaurantele disponibile și meniurile acestora. Înainte de a confirma comanda, aplicația…
Zborurile Wizz Air din România către Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda şi Marea Britanie vor rămâne suspendate până pe data de 16 iunie inclusiv. Potrivit reprezentanților companiei aeriene, decizia de prelungire a suspendării zborurilor către aceste destinaţii a fost luată în contextul extinderii de către autorităţi a restricţiilor de călătorie existente.…
O arădeancă a dus, cu toată încrederea, o rochie la o curățătorie din oraș, bazându-se pe priceperea și buna-credință a firmei aparent profesioniste. Când a luat-o înapoi, a avut însă parte de cea mai neplăcută surpriză: rochia era realmente distrusă, după cum informează Glasul Aradului Conform sursei citate, clienta a mers cu rochia la…
Restaurantele rămân în topul preferințelor românilor, urmate de fast-food și abia apoi de supermarketurile care vând mâncare caldă, conform unui studiu realizat de Hospitality Culture Institute şi de firma de cercetare de piaţă Exact Business Solutions. Conform studiului, care cuprinde peste 50 de indicatori relevanţi pentru industrie, restaurantul standard rămâne pe primul loc în preferinţe,…
Sălile de jocuri, cazinourile și casele de pariuri din România sunt închise începând cu data de 18 martie. Încă nu s-a avansat o dată precisă pentru redeschidere, însă se vorbește tot mai insistent că aceasta ar urma să aibă loc pe 15 iunie. Dar în ce condiții? Sorin Constantinescu, consilierul guvernamental în domeniul jocurilor de…
Tarom introduce zboruri spre şi dinspre Bruxelles şi Amsterdam, datele de călătorie fiind 26 şi 28 mai. Pentru cursa Bucureşti – Bruxelles tariful este de 277 euro, cu toate taxele incluse, precum şi un bagaj de mână de 10 kg şi un bagaj de cală de 23 kg, iar pentru Bruxelles – Bucureşti tariful este…
O fotografie aeriană realizată în Germania oferă una dintre cele mai interesante fotografii din întreaga lume, în această săptămână. Ea surprinde sute de musulmani care se roagă într-o parcare a unui magazin IKEA, păstrând distanța sigură indicată de autorități, în contextul pandemiei de coronavirus. Milioane de musulmani din întreaga lume au sărbătorit, în aceste zile,…