Și BRD a obținut în instanță suspendarea ordinului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) prin care banca era sancționată pentru practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor. Decizia a fost luată vineri de Curtea de Apel București. Horia Constantinescu, presedinte ANPCFoto: AGERPRES Conform deciziei publicate pe portalul instanțelor, Curtea de Apel…

Supermarketurile Lidl din toată ţara au fost amendate cu peste 7 milioane de lei de comisarii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC), pentru vânzare de fructe şi legume cu mucegai, produse alimentare expirate sau cu ambalajul deteriorat, vitrine şi rafturi pline de mizerie şi resturi, dar au fost constatate şi nereguli privind etichetarea…

Din 20 decembrie, restaurantele vor trebui să afișeze lista de ingrediente și aditivii folosiți în preparate, potrivit unui ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu. Citește mai mult pe Hotnews.ro Sursa https://www.hotnews.ro

În contextul temperaturilor ridicate anunțate în perioada următoare, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunțat că va demara mai multe acţiuni de control pentru supravegherea pieţei produselor alimentare şi a unităţilor de alimentaţie publică. Concret, vor fi controlate unităţi fast-food, restaurant auto-servire, bufet tip expres, pizzerie, snack-bar, restaurante, terase, rotiserii, braserii, berării. Ce vor…

Pe parcursul anului 2020, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a întreprins un număr de 88 644 de acţiuni de control, la nivel naţional. În total au fost aplicate amenzi în valoare 96,2 milioane de lei, conform datelor prezentate de Valentina Veronica Mitran Piticu, vicepreşedinte ANPC. Conform raportului de activitate prezentat de ANPC, în 2020…

Un spot scurt, care rulează pe ecranele mai multor televiziuni românești, susține că în fiecare zi ar apărea 500 de cazuri noi de Covid-19 din cauza consumului de pâine neambalată. Conform paginademedia.ro, clipul nu este asumat de vreun producător de pâine, dar clientul este Asociația Prețuiește Calitatea. Există informații că producătorul de pâine Vel Pitar…

După o acțiune de documentare care a vizat perioada ianuarie 2019-decembrie 2020, Corpul de control al Primului ministru a descoperit o serie de probleme la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Astfel, conform hotnews.ro, Telefonul consumatorului nu a funcționat deloc timp de mai multe luni, unele petiții trimise prin email nu au fost luate în…

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 11 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.   În total, 190 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății…