MicroEurope este o companie de investiții sociale care își propune să contribuie la dezvoltarea sectorului microfinanțărilor din întreaga Europă. Bazele companiei au fost puse de 8 antreprenori și 3 investitori ancoră, iar prima investiție din România a fost acordată fintech-ului de factoring digital Instant Factoring. Am discutat, în cadrul unui interviu, cu fondatorii MicroEurope, cu…
Persoanele fizice ce au rezidența fiscală în România și desfășoară activitate pe teritoriul României, când primesc salarii din străinătate au obligația să plătească impozitul pe venitul din salarii către bugetul de stat din România. În acest sens a apărut un nou ordin ANAF (231/2023), iar consultantul fiscal Adrian Bența a făcut o scurtă analiză a…
Capitala Statelor Unite a ales o soluţie de iluminat public inteligent dezvoltată în orașul de sub Tâmpa pentru a gestiona inteligent cele 75.000 de corpuri de iluminat din oraș, într-un proiect de 309 milioane USD desfăsurat pe o durată de 15 ani. Tehnologia dezvoltată de o companie din Brașov stă la baza iluminatului public inteligent…
Foxconn, cel mai mare producător mondial de electronice, își va continua expansiunea în India și vrea să construiască o fabrică de 700 milioane dolari, unitate ce ar putea duce la crearea a 100.000 de locuri de muncă. Ar urma să producă pentru Apple, ca parte a strategiei companiei de a găsi alte țări de producție…
Kia va prezenta la final de martie un SUV care se va numi EV9 și va deveni cel mai mare model (la dimensiuni) din gama sa europeană. Kia are deja câteva mașini electrice în gamă, cu prețuri între 45.000 și 70.000 de euro. Logo KiaFoto: Sylvain Robin / Alamy / Profimedia Images EV9 va fi…
Lancia era una dintre cele mai populare mărci din Europa în anii 80, a decăzut mult în ultimul deceniu și a ieșit de pe majoritatea piețelor, dar acum vrea să revină în prim-plan. Va lansa doar mașini electrice și va readuce sub formă modernă mașini faimoase din trecut, cum ar fi Delta. O masina Lancia…
În Europa se vând câteva zeci de modele de mașini electrice, de la unele de 20.000 de euro, până la supercar-uri de 200.000 de euro. Care sunt cele mai vândute 50 de modele și cât costă? Care este autonomia promisă, de la cele cu care nu parcurgi nici distanța București – Brașov, până la acelea…
Aproape 40% dintre români nu au niciun ban pus deoparte. Alți 20% au economii pentru mai puțin de trei luni. Sunt două dintre datele care au reieșit dintr-un studiu realizat de McKinsey pentru Panorama și incluse în documentarul „De ce trăim de azi pe mâine. Complicata istorie a relației românilor cu banii”. Bani economisiți Foto:…
ANAF va începe un proiect pilot, din cea de-a doua parte a anului 2023, în ceea ce privește monitorizarea pe orizontală a marilor companii, conform șefului ANAF Lucian Heiuș. ANAF – FiscFoto: Hotnews / Florin Barbuta Ce înseamnă monitorizare orizontală: „Este atunci când va deschideți ușa pentru ANAF, care stă 24 ore din 24, 7…
Fiscul, prin Direcția Antifraudă, a aplicat sancțiuni pentru diverse fapte contravenționale în cea de-a doua jumătate a anului trecut. Într-un document al ANAF nu sunt menționate și sumele, ci doar tipologia faptelor. ANAFFoto: Hotnews / Florin Barbuta Dacă ne uităm pe datele din trimestrul III observăm că a crescut valoarea amenzilor aplicate cu 24%, la…