Creșterea salariului minim brut la 3700 de lei de la 1 iulie ar putea fi însoțită de netaxarea a 300 de lei, față de nivelul de 200 de lei în prezent, solicitare venită din partea IMM-urilor, sprijinită de PNL. Premierul Ciolacu a declarat miercuri că susține acest lucru, dar trebuie să discute cu ministrul PNL…
Salariul minim crește de la 1 iulie 2024 la 3.700 lei brut. Dacă ai activități independente – PFA, cel mai probabil te întrebi la ce valoare vei plăti CAS și CASS în 2025. De asemenea, dacă îți faci PFA în 2024, ești obligat ca în 30 de zile să depui la ANAF o Declarație unică…
O idee bună este să economisești, mai ales în această perioadă: acum fiind disponibile titlurile de stat Tezaur (până pe 7 iunie) și depozitele bancare. Având în vedere că reprezentanții Statului, inclusiv ministrul de Finanțe Marcel Boloș, au anunțat că de anul viitor urmează noi măsuri fiscale, respectiv creșterea taxelor și impozitelor după alegeri, este…
Ministerul Finanțelor a calculat un impact bugetar al noilor măsuri ce urmează a fi adoptate joi de Guvern, fiind vorba, printre altele, de vouchere de vacanță de 1.600 lei pentru bugetarii cu un anumit nivel salarial, creșterea numărului funcțiilor de conducere, creșteri salariale la companiile de Stat și altele. Bani-bancnote-leiFoto: Hotnews Conform datelor instituției, măsurile…
România pierde aproximativ 80 de miliarde de lei anual în colectarea taxelor prin economia subterană, caracterizată în special de munca nedeclarată, potrivit unui studiu realizat de Visa și compania de consultanță Kearney. „O creștere de 5% în plățile digitale timp de cinci ani consecutivi ar aduce o creștere a PIB-ului de aproximativ 7 miliarde de…
ONG-urile care au beneficiat de sponsorizări din impozitul pe venit al persoanelor fizice trebuie să depună o declarație cu sumele de trezorerie de care au beneficiat. Un ordin al Ministerului Finanțelor (370/2024) prevede formatul acelei declarații ce a fost reglementată prin Ordonanța trenuleț (OUG 115/2023). Consultantul fiscal Adrian Bența a studiat acel act normativ. Adrian…
Angajații ANAF, Vămii și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pot da amenzi persoanelor fizice cât și firmelor dacă acestea comercializează produse fără documente de proveniență. Sancțiunile au fost introduse prin Legea guvernului Ciolacu care a adăugat noi taxe și le-a crescut pe cele existente (L296/2023), noutatea fiind acum legată de un nou ordin care…
Mulți români cumpără titlurile de Stat din programele Fidelis și Tezaur. Șeful Trezoreriei, Ștefan Nanu, susține că anul trecut Ministerul Finanțelor a vândut 21 de miliarde în cele două programe. Dacă unii au mai mulți bani și merg spre Fidelis, cei cu sume mai mici se duc spre Tezaur. Portofel cu baniFoto: GRAZVYDAS J /…
Odată cu Ordonanta trenuleț, OUG 115/2023 din decembrie, se schimbă regulile jocului în ceea ce privește contribuția de asigurări de sănătate (CASS), începând cu veniturile la activități independente din anul 2024. Cornel Grama – consultant fiscalFoto: Hotnews / Florin Barbuta În ce sens? Începând cu 2024, CASS se va calcula cu totul diferit față de…
ANAF a anunțat, vineri, că inspectorii din cadrul instituției au verificat peste 2.000 de contribuabili în perioada 2023 – 2024, controale în urma cărora au fost aplicate sancțiuni de peste 119 milioane lei în ceea ce privește RO e-Transport. Citește mai mult pe Hotnews.ro Sursa https://www.hotnews.ro