Inflaţia din Marea Britanie a atins în iulie un nou maxim al ultimilor 40 de ani, de 10,1% în termeni anuali, deoarece creşterea preţurilor alimentelor şi energiei a continuat să facă presiuni sporite asupra gospodăriilor, transmit CNBC și News.ro. LondraFoto: pxhere.com Indicele preţurilor de consum a crescut cu 10,1% în termeni anuali, potrivit estimărilor publicate…

Vânzările de locuințe noi destinate unei singure familii au scăzut brusc în Statele Unite în luna iulie în contextul dobânzilor ipotecare și prețurilor ridicate, relatează Reuters. Casa executata silit in SUAFoto: Jake Wyman / Alamy / Profimedia images Americanii au cumpărat cu 12,6% mai puține locuințe luna trecută, numărul total al celor vândute ajungând la…

Instagram, una dintre platformele grupului Meta fondat și condus de Mark Zuckerberg, a raportat luni dificultăţi de conectare întâmpinate de utilizatori, dintre care unii au menţionat conturi suspendate sau care nu au mai putut fi accesate, relatează AFP și Agerpres. InstagramFoto: M. A. Soliman, Dreamstime.com „Suntem conştienţi că unii dintre voi întâmpină dificultăţi în accesarea…

La 1 noiembrie intră în vigoare Regulamentul UE privind piețele digitale (Digital Markets Act) ce ia în colimator marile platforme tech cum ar fi motoarele de căutare, rețelele sociale și magazinele de aplicații. Amenzile pot ajunge la 20% din cifra mondială de afaceri pentru cei care încalcă des regulile, cum ar fi favorizarea propriilor servicii,…

Rușii vor să înceapă în decembrie, la fosta uzină Renault Avtoframos de la Moscova, producția de mașini Moskvitch, marcă ce a ieșit din piață acum două decenii. Se caută un partener, cel mai probabil chinez, dar sunt câteva obstacole care stau în calea relansării acestei mărci cu lungă istorie. Masina Moskvitch 2140Foto: Pressfoto, Dreamstime.com În…

​MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, anunță finalizarea tranzacției de preluare a 80% din pachetul de acțiuni Medici’s, cel mai mare operator medical din Timișoara, în urma aprobării de către Consiliul Concurenței. Clinica Medici’s DumbravitaFoto: MedLife Odată cu această tranzacție, MedLife își consolidează poziția în zona de vest a țării și ajunge…

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat miercuri că Guvernul va adopta proietul de buget pe 2023 nu mai târziu de 27 octombrie. Premierul spune că Guvernul se va asigura ca prin noul buget să gestioneze deficitul bugetar și inflația concomitent cu identificarea resurselor bugetare pentru mărirea salariilor și a pensiilor începând cu anul viitor. SalariiFoto: Dreamstime.com…

Fondul Monetar Internaţional a dat miercuri undă verde pentru deblocarea a 27 de milioane de dolari pentru Republica Moldova, salutând progresele realizate de autorităţile de la Chişinău în domeniul guvernanţei fiscale şi anticorupţiei, informează Barrons și Agerpres. Maia SanduFoto: Rodion Proca / Sputnik / Profimedia Această sumă face parte dintr-un pachet mai amplu de 800…