[ad_1]

Grevele, cum este cea din învățământ, împlică costuri. Mai exact rezolvarea lor. Cum pe încasări statul stă foarte prost și a fost anunțată o gaură de 20 de miliarde de lei, înainte de a ieși profesorii în stradă, e clar că presiunea pe buget crește.

BugetFoto: Tashatuvango | Dreamstime.com

Sunt cheltuieli suplimentare, plus că este vorba și de alte categorii de bugetari care cer lucruri asemănătoare (Sănătate și ordine publică). E normal ca oamenii să aibă salarii decente. Reglajul trebuie făcut în buget.

Chiar Adrian Câciu a spus că rectificarea bugetară va fi complicată, vorbind de un cost suplimentar de 4 miliarde lei în acest an prin majorările salariale.

Dacă le vom vedea în deficit sau nu, rămâne de văzut cum vor arăta atât prima, cât și cea de-a doua rectificare. Nu se știe cât va reuși ANAF să recupereze din începutul de an, având în vedere că bugetul a fost realizat pe cifre nerealiste, lucru arătat de majoritatea economiștilor, inclusiv de Consiliul Fiscal.

Bineînțeles, deficit înseamnă împrumuturi.

În realitate, în primul trimestru Statul a arătat bine din punct de vedere al deficitului bugetar, dacă ne uităm strict la acea cifră, la cash. Avea programată o sumă de 38,7 miliarde lei, dar s-a realizat 22,7 miliarde lei.

*Minusul pe încasări a fost de 17,2 miliarde lei în T1 față de ce se anticipa

Deși au scăzut încasările, problema a fost la cheltuieli, care au atins doar…

[ad_2]

Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns