Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă din lume, este ambasadorul companiei Kaufland România în cadrul campaniei „Pas cu pas către performanță“. Prin acest demers, Kaufland își propune ca, cu ajutorul Cristinei, să le arate tuturor celor care își caută un job sau se află la început de carieră cât de importante sunt mentalitatea de campion,…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că autorităţile cipriote au revizuit condiţiile de intrare în Cipru, în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19. România rămâne inclusă pe lista statelor din categoria C, alături de Bulgaria, Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Serbia şi Suedia. În conformitate cu măsurile adoptate de autorităţile cipriote, accesul pe teritoriul Republicii Cipru este permis doar…
Un mall din orașul rusesc Kazan, din provincia Tatarstan, a avut o inițiativă care a stârnit numeroase controverse: crearea unor locuri de parcare special pentru femei. Noile locuri de parcare sunt marcate cu roșu și semnalizate printr-un simbol reprezentând silueta unei femei, alături de care se află litera P, precum și un indicator cu textul…
Blue Air va introduce două noi rute de la Bacău, spre Atena și Larnaca, ajungând la un număr de șapte noi destinații interne și internaționale operate de la baza din Bacău. Începând cu data de 1 octombrie 2020, odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare efectuate pe Aeroportul Bacău, Blue Air își extinde operațiunile din Moldova…
Showroom-ul Forza Rossa, dealerul oficial Ferrari în România, găzduiește de puțin timp un Ferrari Roma, , cel mai recent coupé produs de firma italiană. Prețul noului model este ceva mai mic de 200 000 de euro, cu TVA inclus. Prin noul automobil, Ferrari își propune să abordeze un nou segment de piață, reprezentat de persoanele…
Un cetățean italian a fost prins la ieșirea dintr-un supermarket bistrițean, având asupra sa mai multe produse pe care nu avea de gând să le plătească. Individul s-a încărcat cu produse alimentare, de îngrijire personală și electrice, apoi a încercat să iasă din magazin trecând chiar pe lângă casele de marcat, dar fără să plătească…
Guvernul grec va introduce obligativitatea purtării măştii pe punţile feriboturilor care navighează spre insule, extinzând această cerinţă de la spaţiile din interior după o recentă creştere a numărului de cazuri de COVID-19. Săptămâna trecută Grecia a impus purtarea măştii în toate spaţiile publice închise, precum şi în cele deschise în care nu poate fi respectată…
Băneasa Shopping City anunță deschiderile planificate pentru cea de-a doua parte a anului 2020: primul boutique Yves Saint Laurent Beauty din Europa, urmat de magazinele Hugo Boss, Various Brands și Sport Vision. Băneasa Shopping City ajunge astfel să dețină 40 de branduri în exclusivitate în România și 280 de magazine. Pe 31 iulie s-a deschis…
Poşta Română a fost amendată pentru nerespectarea normelor privind protecţia datelor personale în cazul a 81 de clienţi ai săi, respectiv divulgarea adreselor de e-mail şi a numerelor de telefon. “Operatorul Compania Naţională Poşta Română a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 9.686,60 lei lei, echivalentul a 2000 euro”, a informat Autoritatea…
Compania ucraineană Tatra-Yug a câştigat licitaţia pentru livrarea în Craiova a 17 vagoane de tramvai cu lungimea de 25 de metri, propunând un preț de 1,7 milioane euro per bucată. Informația este oferită de publicaţia „Československý Dopravák“. Conform sursei citate, cereri de participare la licitaţie au mai fost depuse de companiile turce „Durmazlar“ şi „Bozankay“…