Polițiștii din Alba au făcut 17 percheziții la persoane bănuite că ar fi comandat prin internet produse în valoare de peste 60.000 de lei, pe care nu le-au mai plătit, peste 70 de societăți care comercializează produse online fiind prejudiciate. ”La data de 26 august 2020, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din…
Cercetătorii de la Sophos, dezvoltator și furnizor de securitate hardware și software, au identificat un număr de 23 de aplicații cu taxe ascunse, care pot încărca abonamentul telefonic cu diferite sume de bani, ajungând uneori și la mii de euro. Este vorba de aplicații de Android de tip editor foto și video sau scanner QR,…
În perioada 1-30 septembrie, românii care merg pe litoralul românesc se pot caza cu tarife reduse, care pornesc de la 45 de lei pe noapte, în cadrul programului „Litoralul pentru toți“. Acest program, lansat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), se află la ediția cu numărul 37. Potrivit FPTR, programul se adresează tuturor turiştilor…
Consiliul Concurentei a amendat compania GlaxoSmithKline SRL (GSK) cu 11,9 milioane lei pentru nerespectarea unora dintre angajamentele pe care şi le-a asumat în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă. Consiliul Concurenţei a încheiat, în 2017, o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al GSK, după ce compania şi-a asumat…
Reţeaua de date 5G a Orange acoperă întreg oraşul Bucureşti, potrivit unui comunicat al operatorului de telecomunicații. Capitala devine astfel primul oraş din România acoperit de reţeaua 5G a Orange, menţionează compania de comunicaţii, subliniind că în Bucureşti clienţii care au abonament 5G şi telefon compatibil beneficiază de viteze maxime de descărcare de până…
Acum câteva mii de ani, despoții orientali obișnuiau să îi execute pe solii care aduceau vești rele, precum cea a unei înfrângeri în război sau a unei agresiuni neașteptate. Un individ din Cluj a procedat la fel, luându-l la bătaie pe curierul care i-a adus o somație din partea unui furnizor de energie. Conform informațiilor…
Premierul Ludovic Orban a declarat, într-o intervenție televizată, că este posibil ca, începând cu data de 1 decembrie, să fie redeschise restaurantele. El a arătat că decizia va fi luată în urma analizei și recomandărilor pe care le va primi pe parcursul acestei săptămâni. Decizia ține cont de faptul că vara se apropie de sfârșit…
Egiptul va introduce de la 1 septembrie, pentru turiştii români, obligativitatea de a prezenta la aterizare, indiferent că e vorba despre zboruri de linie sau charter a unui text negativ COVID-19 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte. Acest test negativ e valabil pentru resorturile din zone precum Sharm El-Sheikh sau Hurghada, însă…
Restricţiile de circulaţie impuse de majoritatea statelor lumii în scopul limitării răspândirii coronavirusului au determinat unele state să ofere stimulente turiştilor care vor să le viziteze oraşele. Oraşul elveţian Geneva oferă bani în numele turismului. Când vizitatorii fac o rezervare pentru cel puţin două nopţi la un hotel din Geneva aceştia vor primi automat un…
Unii adepți ai teoriei conspirației susțin că purtarea măștii ar provoca tot felul de daune, afectând inclusiv creierul. În imagini filmate în localitatea Mizil din județul Prahova, o tânără se comportă însă total dezechilibrat, agresând un jandarm, tocmai din cauză că acesta îi reproșase faptul că nu a purtat mască într-un magazin. După cum se…