Redeschiderea mall-urilor înseamnă și noi inaugurări de magazine, cel puțin – pentru început – în București. Astfel, în această săptămână au fost deschise primele magazine Calvin Klein Jeans și Calvin Klein Underwear din România. Cele două magazine sunt localizate în interiorul centrelor comerciale ParkLake Shopping Center și București Mall și sunt operate de Sarkk, distribuitorul exclusiv și…
Mall-urile din România s-au redeschis, însă clienții trebuie să respecte anumite reguli foarte stricte. Prima și cea mai importantă se referă la purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice închise, indiferent de activitatea care se desfășoară acolo. Acestea pot fi medicale, din bumbac sau orice alt material care acoperă perfect nasul și gura. …
Romatsa a publicat lista zborurilor interzise până la data de 17 iulie, ca urmare a prelungirii stării de alertă, dar şi a celor din care este încă permisă repatrierea sezonierilor români. Astfel, potrivit ultimului anunţ, sunt prelungite restricţiile de zbor cu încă 30 de zile pentru nouă state: Belgia, Franţa, Iran, Italia, Marea Britanie,…
Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender au identificat o campanie de e-mail-uri înșelătoare trimise în numele unor organizații precum Poșta Română, Banca Transilvania, DHL, Balcan Express Curier sau GLS și care instalează amenințări de spionaj pe calculatorul infectat. Țintele predilecte ale acestei campanii sunt calculatoare instalate în instituții publice. Odată ce victima accesează link-ul…
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis că Google trebuie să plătească o amendă de 10 000 de lei pentru că nu a schimbat denumirea Catedrala Prostirii Neamului pe Google Maps. De asemenea, celebrul motor de căutare va trebuie să își modifice homepage-ul prin publicarea deciziei. Potrivit unui comunicat de presă al instituției,…
Vineri, 19 iunie, la Sovata se redeschide Lacul Ursu, fiind din nou permis accesul turiștilor, pentru scăldat, în cel mai mare lac helioterm de pe continent. Numit astfel deoarece are forma unei piei întinse de urs, Lacul Ursu se remarcă la nivel național și continental datorită fenomenului de heliotermie. Acesta este un fenomen natural…
Retailerul de fashion Takko a deschis toate cele 16 magazine pe care le deține în centrele comerciale de luni, 15 iunie. Cele 16 s-au adăugat celor 53 de magazine cu intrare independentă, deschise încă din 15 mai. În toată această perioadă, retailerul de fashion Takko a aplicat măsuri de siguranță suplimentare în magazine pentru a…
Wizz Air a anunţat noi rute pe care le va opera de pe noua sa bază aeriană inaugurată la Bacău, precizând zilele din săptămână şi orele la care sunt programate zborurile către cele 12 destinaţii din Europa. Potrivit anunţului făcut de Wizz Air, începând cu luna octombrie, vor fi operate zboruri din Bacău către…
Operațiile companiei Apple sunt vizate de două anchete ale Comisiei Europene. Prima dintre acestea se referă la magazinul App Store, iar cea de-a doua la sistemul de plăți Apple Pay. Scopul celor două investigații este de a concluziona dacă Apple se află într-o poziție de monopol și dacă firma americană face concurență neloială celorlalte…
Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului KMG International în România, lansează un nou serviciu dedicat persoanelor fizice, prin care acestea au posibilitatea de a retragere numerar cu comision 0% din orice stație proprie Rompetrol. Serviciul “CashBack” (eliberare de numerar la comerciant) este disponibil la orice oră. Acesta permite retragerea în numerar din cardul bancar…