Autoritatea franceză pentru Concurenţă a dat o amendă de 444 de milioane de euro companiilor farmaceutice Novartis, Roche şi Genentech pentru “practici abuzive”, după ce acestea au menţinut un medicament de până la 30 de ori mai scump față de altele cu același efect. Este vorba despre sancţiunea colectivă cea mai mare impusă de…
Începând de astăzi, șoferii vor putea face dovada asigurării RCA în mai multe feluri, inclusiv cu ajutorul dispozitivelor mobile. Până acum, existența unei polițe de asigurare auto obligatorie se făcea exclusiv prezentând varianta tipărită a poliței. Potrivit normei Norma ASF 36/2020, care a apărut aseară în Monitorul Oficial și va intra joi în vigoare,…
Joi, 10 septembrie, a fost inaugurat la Arad magazinul Supeco situat pe Bulevardul Nicolae Titulescu, zona 300. Odată cu deschiderea acestuia, rețeaua națională Supeco ajunge la 27 de magazine. Supeco Arad este deschis de luni până sâmbătă între orele 7:30-21:00, iar duminica între orele 8:00-18:00. În noul magazin, consumatorii din Arad pot găsi următoarele produse:…
În luna august, prețurile au rămas în medie constante, comparativ cu luna anterioară, iulie 2020, conform datelor oferit de Institutul Național de Statistică. La această evoluție au contribuit cel mai mult alimentele, care s-au ieftinit cu 0,4%. În schimb, s-a înregistrat o creştere de 0,08% la produse nealimentare şi 0,2% la servicii. Dacă luăm în…
14 localități din România, în care există un grad ridicat de poluare, urmează să fie dotate cu transport ecologic, conform unui anunț făcut de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe. Este vorba de capitala București, de 11 municipii reședință de județ (Bacău, Brăila, Braşov, Constanţa, Cluj-Napoca, Craiova, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Ploieşti şi Timişoara), de…
Dorința românilor de a avea mașini de lux sau modele supersport n-a fost înfrânată de pandemie sau de previziunile economice sumbre, iar luna trecută în țara noastră au fost înmatriculate zeci de astfel de modele. Luând în calcul perioada ianuarie-august, aproape 300 de astfel de mașini au fost înmatriculate în România. În august a…
Wizz Air a anunţat lansarea unor noi rute din România la preţuri pornind de la 89 de lei şi a modificat programul zborurilor de pe Aeroportul din Bacău, care vor fi reluate mai devreme decât a prognozat. Astfel, compania a anunţat o nouă rută de la Cluj-Napoca la Liverpool John Lennon începând cu 23 octombrie…
Poşta Română deschide un nou punct de lucru – Biroul de Schimb Internaţional Constanţa – care va asigura prelucrarea corespondenţei şi a coletelor internaţionale expediate pe cale maritimă către China şi Australia şi sosite din Singapore şi Israel. Noul punct de lucru va avea un şef de birou de schimb internaţional şi şase salariaţi…
Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a amendat mai multe magazine Kaufland cu peste 550 000 de lei. Conform informațiilor oferite de wall-street.ro, ANPC a primit peste 150 de reclamații de la clienții magazinelor Kaufland din întreaga țară, între februarie și august acest an. Vă prezentăm în continuare principalele nereguli descoperite în magazine, pe județe:…
Joi, 10 septembrie, Lidl deschide al doilea magazin din orașul Vaslui. Acesta se află pe strada Ștefan cel Mare, nr. 5-11. Magazinul, al doilea din oraș, are o suprafață de vânzare de peste 1 300 de metri pătrați și dispune de aproximativ 120 de locuri de parcare, precum și de două stații de încărcare pentru…