Un tânăr antreprenor român și-a deschis un startup de tehnologie la Londra, alături de un co-fondator de origine rusă, iar acum compania lor a obținut o finanțare venture capital de 5 milioane de dolari de la o serie de investitori străini. Citește mai mult pe Hotnews.ro Sursa https://www.hotnews.ro
Industria IT în România crește încontinuu, în ciuda crizei globale, iar cu aceasta cresc și salariile angajaților. Un salariu mediu al experților noștri IT este de 1.870 EUR, iar conform datelor oficiale, salariile programatorilor trec și peste 3.000 EUR pe lună! Acum este cel mai bun moment ca să începeți o carieră în ITFoto: LINK…
Metrorex anunță că începând de miercuri, 8 februarie, călătorii care dețin un card contactless îl pot reîncărca în doar câteva secunde la un automat de vândut cartele din rețeaua de metrou. Serviciul este funcțional în toată rețeaua de metrou, mai puțin la automatele amplasate în stațiile de pe tronsoanele Gara de Nord 2 – Străulești…
Persoanele fizice care vor să cumpere vechime în muncă pentru a accede la pensia pentru limită de vârstă sau anticipată mai au timp până la 31 august. Până acum, un număr 23.044 de români au încheiat contracte cu Casa Națională de Pensii Publice în acest sens. Bani – bancnoteFoto: Hotnews / Florin Barbuta Conform legii,…
După Amazon, Meta și Microsoft, a venit rândul Alphabet, compania mamă a Google, să anunțe un plan de disponibilizare de amploare, cu eliminarea a aproximativ 12.000 de locuri de muncă la nivel mondial, adică puțin peste 6% din totalul forței de muncă, potrivit AFP. Gigantii techFoto: Waingro | Dreamstime.com „În ultimii doi ani, am cunoscut…
IT Sâmbătă, 31 Decembrie 2022, 13:58 HotNews.ro 607 Dacă mai era nevoie, miliardarul Elon Musk (Tesla, SpaceX, Twitter) a dezmințit, sâmbătă, pe Twitter, că ar fi fost la intens mediatizata petrecere de acum două luni, de Halloween, din România. Citește mai departe și comentează pe StartupCafe.ro… Elon Musk si TwitterFoto: Jonathan Raa/NurPhoto / Shutterstock Editorial…
Chinezii au încercat timid să intre în Europa acum 15 ani, dar nu au reușit, însă piața auto este cu totul diferită la final de 2022, iar chinezii spun că fac mașini mult mai sigure și cu materiale mult mai de calitate. De ce trecerea la mașina electrică ajută mult industria auto chineză? Ce mărci…