Legislaţia propusă de UE pentru reglementarea inteligenţei artificiale (A.I.) riscă să pună în pericol competitivitatea şi suveranitatea tehnologică a Europei, potrivit unei scrisori deschise semnate de peste 160 de directori ai unor companii variind de la Renault şi până la Meta, transmit Reuters și Agerpres. Inteligenta artificialaFoto: Tiago Zegur / Alamy / Profimedia Images Luna…
Consiliul Concurenței a anunțat miercuri că declanșat două investigații privind posibile trucări ale licitațiilor organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA), prin Direcțiile de Drumuri și Poduri (DRDP) Constanța, Brașov, București și Timișoara pentru atribuirea contractelor de lucrări de întreținere a rețelei de drumuri naționale și autostrăzi aflate în administrarea acestor…
Războiul din Ucraina a oferit indirect României șansa să găzduiască o uzină auto mare: investiția de 650 milioane euro a Nokian Tyres. A fost o potrivire rară, fiindcă nordicii erau în pragul dezastrului, după ce s-au retras din Rusia, consecința fiind că producția mondială a companiei a scăzut cu 80%. De ce au ales Oradea…
Peste 40% dintre specialiștii în securitate IT susțin că au fost îndemnați de către șefii din companii să păstreze confidențiale breșele de securitate informatică, cu toate că acestea ar fi trebuit raportate, în timp ce 30% spun că au păstrat tăcerea din proprie inițiativă asupra unui incident, arată un studiu global efectuat de Bitdefender. HackerFoto:…
ANAF va începe un proiect pilot, din cea de-a doua parte a anului 2023, în ceea ce privește monitorizarea pe orizontală a marilor companii, conform șefului ANAF Lucian Heiuș. ANAF – FiscFoto: Hotnews / Florin Barbuta Ce înseamnă monitorizare orizontală: „Este atunci când va deschideți ușa pentru ANAF, care stă 24 ore din 24, 7…
Mai ales din cauza tensiunilor tot mai mari cu SUA, China nu mai este o țară viabilă pentru a produce acolo și a exporta apoi peste tot în lume, spune șeful companiei japoneze Kyocera. Această companie este unul dintre marii furnizori de componente pentru producția de cip-uri, dar spune că va deschide uzine în Japonia,…
Statul vrea să înființeze companii care să execute necondiționat serviciile necesare combaterii efectelor cauzate de situații extraordinare, precum pandemie, război ori criză energetică/alimentară, dar și să atragă banii din PNRR, potrivit unui proiect de OUG aflat miercuri pe agenda Guvernului. Sedinta de GuvernFoto: AGERPRES UPDATE (miercuri, 15 februarie) Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului:…
Apple ar vrea să-și dezvolte propriile display-uri și primele ar putea fi puse pe ceasurile Apple Watch la final de 2024, scrie Bloomberg. Apple încearcă să-și diminueze dependența față de diverși furnizori externi la cât mai multe componente. Logo AppleFoto: Xi Zhang | Dreamstime.com Bloomberg scrie că Apple ar vrea să pună, începând cu finalul…
Luiz Inacio Lula da Silva, noul președinte al Braziliei, a emis un decret care anulează privatizarea mai multor mari companii de stat, inclusiv a gigantului petrolier Petrobras, proces demarat de predecesorul său, Jair Bolsonaro, anunță TeleTrader. Lula da SilvaFoto: Andre Penner / Associated Press / Profimedia Images Ordinul publicat luni în Gazeta Oficială stipulează că…
Consiliul Concurenţei a anunțat marți că sancţionat trei companii – Generali S.p.A. UK Branch, Generali România și Omniasig – și brokerul de asigurări Aon România cu amenzi totale în valoare de 15.120.582 de milioane de lei, pentru înțelegeri anticoncurențiale pe piața asigurărilor de aviație din România. Bancnote de 500 de euroFoto: snapshot/Future Image/C Hardt /…