Compania Lidl România a anunțat programul inaugurărilor de magazine care vor avea loc în luna iulie 2022. Acestea vor fi 3 la număr, câte unul în București, în județul Ilfov și în județul Bihor. În acest moment, în România sunt deschise 334 de magazine ale companiei germane, numărul lor urmând să ajungă la 337.…
Joi , 19 mai, Lidl România inaugurează un nou magazin în municipiul Pitești, județul Argeș. Este unitatea cu numărul 327 din rețeaua națională a lanțului german de magazine, cu peste 10 000 de angajați în România. Noul magazin are adresa pe strada Depozitelor, nr. 17 și, odată cu deschiderea sa, vor fi create 30 de…
Joi, 12 mai, Lidl România deschide un magazin în Slatina, județul Olt. Situat pe strada Drăgănești, nr. 33, acesta ia locul unei unități închise la începutul acestui an, pe 7 ianuarie 2022, deoarece nu mai corespundea standardelor companiei în ceea ce privește experiența oferită clienților și sustenabilitatea. Deschiderea va fi sărbătorită cu reduceri la zeci…
Compania Lidl România a anunțat, pe site-ul oficial, că în luna mai 2022 va deschide două noi magazine, ambele în sudul țării, în județele Argeș și Dâmbovița. Concret, pe data de joi, 19 mai, va fi inaugurat un nou magazin în municipiul Pitești. După exact o săptămână, pe data de 26 mai, va avea loc…
Luni, 11 aprilie 2022, Lidl România inaugurează un magazin în orașul Roman din județul Neamț. Acesta are adresa pe strada Mihai Viteazul, nr. 11 și înlocuiește o unitate mai veche, situată la aceeași adresă, care fusese închisă în urmă cu aproape un an, pe 27 iunie 2021, pentru renovare. Noul magazin Lidl din Roman are…
Joi, 7 aprilie, Lidl România inaugurează un magazin în localitatea Săcălaz din județul Timiș. Acesta este situat pe Strada Principală, nr. 376-377. Deschiderea magazinului este echivalentă cu apariția a 20 de noi locuri de muncă în comună. Unitatea are o suprafață de vânzare de peste 1 300 de metri pătrați și dispune de o parcare…
Lidl România a anunțat, pe pagina oficială a companiei, deschiderea a două magazine în luna martie, unul în municipiul Botoșani, iar celălalt în municipiul Turnu Măgurele, din județul Teleorman. Magazinul din Botoșani va fi inaugurat luni, 7 martie 2022. Este situat pe strada Independenței, nr. 4 și, conform site-ului local Botosaneanul.ro, va avea o suprafață…
Lidl România a anunțat inaugurarea unui magazin în municipiul Pitești în ziua de joi, 24 februarie 2022. Acesta va fi situat pe Calea Drăgășani, la numărul 20. Anterior, pe locul în care va funcționa supermarketul se afla o benzinărie Petrom, care a fost demolată. Autorizația de construcție a fost eliberată în septembrie 2020, iar în…
Rețeaua națională Lidl ajunge, începând cu data de 16 decembrie, la un număr total de 318 unități, după inaugurarea a patru magazine. Două dintre acestea se află în București, iar celelalte două în Făgăraș, județul Brașov, și Cugir, județul Alba. Ultimele două înlocuiesc magazine mai vechi, aflate la aceeași adresă, a căror activitate a fost…
Joi, 9 decembrie, Lidl inaugurează un magazin în Salonta, cu adresa pe strada Regele Ferdinand, nr. 2. Acesta înlocuiește o unitate mai veche, care funcționase la aceeași adresă până pe 9 mai 2021, când a fost închisă pentru modernizare. Noul magazin are o suprafață de vânzare de peste 1 300 de metri pătrați și…