Mall-ul Vivo din Cluj-Napoca a fost amendat cu suma de 30 000 de lei, iar 20 de restaurante din zona de food-court au fost închise, după ce inspectorii de la Protecția Consumatorului au descoperit adevărate „colonii de gândaci negri și roșii“. Comisarul şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, Mircea Radu, a declarat,…

Sunt multe cazuri în care etichetele produselor aflate la vânzare în supermarket frizează ridicolul. Cel mai recent dintre ele se referă la un sac de 5 kilograme de „cartofi fin Țara Făgărașului“, pe spatele căruia apare însă mențiunea „Made in France“. Conform caon.ro, cazul amuzant a fost amintit în cadrul şedinţei lunare a Comitetului Consultativ…

În urma controalelor efectuate în Hala veche Obor în data de 22 septembrie, inspectorii de la Protecția Consumatorilor au propus închiderea Halei pe o perioadă de până la 6 luni. Măsura dură este deplin justificată de rezultatele controalelor, date publicității astăzi de către ANPC. Astfel, potrivit unui comunicat citat de protv.ro, controalele efectuate au vizat…

Comisarii de la Protecția Consumatorilor Iași au efectuat, în această dimineață, o serie de controale în piețele ieșene, vizată fiind, în primul rând, piața Alexandru cel Bun. După cum informează site-ul bzi.ro, neregulile au ieșit rapid la iveală. Astfel, reprezentanții Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor a constatat următoarele: lipsă gramaj la mai multe produse, printre…

În urma adoptării tacite de către Senat a unui proiect privind Legea turismului, este posibil ca turiștii cazați în România să fie nevoiți, pe viitor, să plătească o taxă de 1% din valoarea cazării, pentru fiecare turist, în fiecare noapte. Amendamentul care prevede această taxă a fost introdus de UDMR. Textul amendamentului este următorul: „La…

Hoteluri din Băile Herculane, Băile Felix, Eforie și Balvanyos au obținut cele mai importante premii, la cea de-a 15 ediție a Congresului Anual al Turismului Balnear și Spa din România. Această ediție s-a desfășurat la Băile Herculane, în perioada 18-21 septembrie, fiind găzduită de Afrodita Resort& Spa. La Congres au participat peste 130 de reprezentanți…

Mai multe colecții românești de genți, încălțăminte și produse de marochinărie au fost prezentate la târgul MICAM Milano, care s-a desfășurat în cadrul Săptămânii Modei din Milano, între 15 și 23 septembrie 2019. Conform adevarul.ro, ele douăsprezece firme românești prezente la marele eveniment din industria mondială de fashion sunt: Hanami Way SRL, Lyria Povestea Ta…

Senatorul Daniel Zamfir a depus, luni, la Senat, patru proiecte de lege privind protecția consumatorului care a contractat credite bancare. Inițiativele vizează clauzele abuzive în contractele de credit, executările silite intempestive, dobânzile excesive și cesiunile speculative de creanțe. Conform hotnews.ro, proiectul privind protecția consumatorilor contra executărilor silite abuzive sau intempestive prevede ca „în cazul finalizării…