Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat că depunerea dosarelor de finanţare pentru accesarea programelor „Rabla Clasic“ şi „Rabla Plus“ se va face exclusiv online. Prin urmare, toate documentele necesare vor fi acceptate în format electronic. În comunicatul emis de Minister, se arată: „Ca urmare a stării de urgenţă decretată la nivel naţional, Ministerul…
eMAG scoate la vânzare, începând cu data de 9 aprilie, un număr de șapte milioane de măști, disponibile în seturi de câte 50 de bucăți fiecare. Compania a anunțat că acestea vor fi vândute fără adaos comercial. Prețul actual este de 146,83 de lei pentru un set și urmează să fie actualizat de două ori…
Companiile aeriene românești Tarom și Blue Air ar putea să primească de la statul român un sprijin financiar în valoare de aproximativ 130 de milioane de euro. Conform unei declarații făcute de Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, au fost deja demarate discuții cu Uniunii Europeană, care trebuie să aprobe acordarea acestui sprijin. Măsura este destinată să…
BMW România a anunțat că va prelungi perioada de garanție și programare în service pentru clienții cărora le expiră acest serviciu în luna martie. Această prelungire va fi valabilă până la data de 31 mai, măsura fiind luată în contextul crizei provocate de coronavirus. Decizia companiei urmărește să scutească atât clienții, cât și angajații…
Mai multe magazine au fost amendate pentru creșteri nejustificate ale prețurilor, conform unei informări făcute miercuri de Inspectoratul de Poliție Județeană (IPJ) Harghita și de Instituția Prefectului din același județ. Sursele citate au precizat, într-un comunicat: „Au fost efectuate verificări la 15 unităţi economice, care au vizat verificarea preţurilor practicate, în scopul prevenirii creşterii nejustificate…
Primul retailer care introduce, în premieră, lista de cumpărături predefinite în magazinul online, este Auchan. Magazinul vrea să le demonstreze clienților săi că știe să se reinventeze în vremuri de criză, prin urmare le oferă posibilitatea de a comanda coșuri cu produse, structurate pe categorii, care pot fi comandate la un preț standard în…
Mega Image a anunțat că va deschide noi magazine și va face angajări în orașele din 5 județe în perioada următoare. În ciuda crizei care afectează întreaga populație la nivel global, retailerul continuă să își extindă activitatea în Ilfov, Bacău, Timișoara, Cluj și Iași. “În această perioadă, care pune la încercare economia, e important…
În ultima săptămână din luna martie, traficul total de date din România a crescut, în medie, cu 12% pe rețelele mobile și cu 20,9% în rețelele fixe, conform datelor oferite de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Raportat la sfârșitul lunii februarie 2020, traficul total de interconectare a crescut, în medie, cu…
Banca Transilvania a anunțat că persoanele fizice vor putea deschide online un cont curent. Măsura vine în sprijinul celor care vor să își limiteze deplasările la bancă pentru efectuarea plăților sau a altor operațiuni similare în această perioadă critică. Este vorba despre NEOcont, una dintre facilitățile noii platforme digitale a băncii, prin intermediul căreia…
Ministrul Agriculturii, Adrian Oroș, a anunțat că, într-o ordonanță militară pregătită pentru ziua de miercuri, va fi inclusă obligativitatea autorităților de a ține deschise piețele agro-alimentare, astfel încât producătorii locali să își poată vinde în continuare produsele. În sprijinul acestei idei, ministrul a vorbit despre faptul că și magazinele mici de cartier au rămas deschise:…