Regina Maria, una dintre cele mai importante rețele de sănătate din România, a decis deschiderea unui hub medical în Timișoara, dedicat exclusiv consultațiilor online, ca urmare a creșterii cu 32% a programărilor efectuate de pacienți pe platforma online. În martie 2020, la începutul stării de urgență, Regina Maria a lansat Clinica Virtuală, platformă de telemedicină…

Vineri, 22 iulie, retailerul scandinav JYSK inaugurează două magazine, în municipiul București și în municipiul Pașcani din județul Iași. Prin urmare, compania care comercializează mobilier și produse pentru casă ajunge la o rețea de 103 unități în România. JYSK Pașcani își deschide porțile pe 22 iulie, în Calea Romanului nr. 1, Pașcani. Cu o suprafață…

Un studiu de piață recent a calculat cantitatea de benzină, în litri, care poate fi cumpărată pentru salariul mediu din diferite țări europene. Topul este dominat de Elveția, iar pe ultimul loc se regăsește Albania. Cele mai bogate și cele mai sărace state din Europa Astfel, statele europene care stau cel mai bine, din acest…

Compania românească Blue Air a anunțat că, începând cu data de 16 august 2021, își extinde operațiunile de pe aeroportul Milano Linate, urmând să introducă 3 noi rute directe. Este vorba despre zboruri spre Catania (insula Sicilia, Italia), spre Paris (Franța) și spre Barcelona (Spania). Astfel, operatorul român va fi singura companie care realizează zboruri…

Joi, 15 iulie, Lidl inaugurează un magazin în Chișineu-Criș, județul Arad, ajungând astfel la un total de 299 de magazine deschise pe teritoriul României. Adresa magazinului este Strada Înfrățirii, nr. 48. Noul magazin are o suprafață de vânzare de peste 1 300 de metri pătrați. Unitatea dispune de peste 90 de locuri de parcare, precum…

Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară pentru și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea de la vânzare a două produse, unul comercializat de Carrefour, iar celălalt de Penny România. Ambele pot fi periculoase pentru consum. Reziduuri de pesticide în mărarul mărunțit de la Carrefour Primul produs este mărarul mărunțit vândut în supermarketurile Carrefour, în care au fost…

În perioada 1-8 iulie, adică în primele zile de la lansare, Comandamentul Litoral a aplicat amenzi contravenționale în valoare de 142 000 de lei, conform unor date furnizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Ce controale au fost întreprinse În perioada menționată, comisarii ANPC au efectuat 192 de acțiuni de control. În 31 de…

Vineri, 9 iunie, are loc deschiderea primului restaurant Burger King din Brașov. situat în AFI Brașov, pe Bulevardul 15 noiembrie, nr. 78, acesta va fi deschis de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-21:00. Primii clienți vor avea parte de mai multe surprize, inclusiv de un voucher pentru primii 300 de cumpărători, fiecare constând într-un…

Rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu, cea mai extinsă din industria românească de stomatologie, și-a anunțat, conform zf.ro, intenția de a finaliza în acest an investiții totale de 3,2 milioane de euro, în urma cărora va deschide noi clinici în Cluj, Craiova și Galați. Conform CEO-ului Ionuț LEau, citat de sursa citat, cea mai mare investiție…

Compania siderurgică italiană AFV Beltrame Group, unul dintre cei mai mari producători de oțel și oțeluri speciale din Europa, a anunțat că va investi 300 de milioane de euro pentru a construi în România o fabrică eco-inteligentă de oțel-beton și sârmă laminată. Combinatul va avea o capacitate de producţie de aproximativ 600 000 de tone…