Exporturile de ceasuri elveţiene au atins în noiembrie un nivel ridicat record, majorarea cererii în SUA şi Qatar compensând declinul din China, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres. Ceasuri elvetieneFoto: Vova Pomortzeff / Alamy / Profimedia Images Datele statistice publicate de Federaţia Industriei Elveţiene de Orologerie arată că exporturile de ceasuri au crescut cu 10,9%…

Amazon, gigantul american din domeniul comerțului online, a ajuns marți la un acord cu Uniunea Europeană în legătură cu două anchete privind practicile sale anticoncurențiale și gestionarea datelor utilizatorilor, anunță Reuters. Acțiunile Amazon costă peste 2.000 de dolari, dar din 3 Iunie puteți investi doar 1 dolarFoto: CAPEX.com În primul caz compania fondată și condusă…

Compania românească de gaming Amber Studio s-a extins de-a lungul timpului atât la nivel local, în mai multe orașe din România, dar și internațional, cu studiouri deschise în țări precum Statele Unite, Mexic sau Polonia. Una dintre locațiile studioului cunoscut pentru colaborările sale cu giganți ca Amazon, Disney sau Netflix este la Botoșani. Am fost…

FTX, a treia cea mai mare platformă de tranzacționare crypto din lume, intră în faliment și acest lucru era inimaginabil pentru mulți, mai ales că FTX era privită ca fiind o forță stabilizatoare, într-un domeniu cu multe fluctuații. Cum s-a ajuns aici? Un rol important l-a avut și fondatorul FTX, Sam Bankman-Fried (SBF), supranumit și…

​Aproape toate companiile mari de tehnologie au scăzut pe bursă în ultimul an, dar niciuna nu s-a prăbușit la fel de mult precum Meta, care a mizat întregul său viitor pe ceva ce nu există: metaversul. Facebook o ducea foarte bine înainte de marele rebranding, dar cum de ce s-a dus așa de mult „în…

Tesla valorează acum mai puțin decât fondul de investiții Berkshire Hathaway al lui Warren Buffet după ce capitalizarea de piață a producătorului de mașini electrice s-a prăbușit cu peste 600 de miliarde de dolari, relatează Markets Insider. Elon Musk într-o masina TeslaFoto: MEGA / The Mega Agency / Profimedia Capitalizarea de piață a Tesla a…

Inflaţia din Marea Britanie a atins în iulie un nou maxim al ultimilor 40 de ani, de 10,1% în termeni anuali, deoarece creşterea preţurilor alimentelor şi energiei a continuat să facă presiuni sporite asupra gospodăriilor, transmit CNBC și News.ro. LondraFoto: pxhere.com Indicele preţurilor de consum a crescut cu 10,1% în termeni anuali, potrivit estimărilor publicate…

1 … 4 5 6